În urma restricțiilor impuse de Occident principalelor instituții media internaționale ale Rusiei, după invazia Ucrainei, acestea și-au extins prezența în alte părți ale lumii, difuzând în Africa, Balcani, Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est și America Latină. În timp ce instituții consacrate de presă au suferit reduceri bugetare și chiar s-au retras din anumite regiuni, canalele ruse și-au crescut audiențele într-o mare parte a lumii, luându-le locul în unele cazuri, relatează BBC, potrivit adevarul.ro.

Din 2023 încoace, RT a deschis un birou în Algeria, a lansat un serviciu TV în limba sârbă și a demarat programe gratuite de formare adresate jurnaliștilor din Africa, Asia de Sud-Est, India și China.

Postul de televiziune a anunțat că urmează să deschidă un birou în India, în timp ce Sputnik a deschis o redacție în Etiopia.

Toate acestea coincid cu o aparentă slăbire a prezenței presei occidentale în unele regiuni, pe fondul schimbării priorităților de politică externă sau a reducerii bugetelor, obligând unele redacții să-și reducă dimensiunea sau chiar să se închidă.

În urmă cu doi ani, BBC și-a închis serviciul de radio în limba arabă în favoarea serviciului digital. De atunci, a lansat servicii radio în Gaza și Sudan. În același an, postul rusesc Sputnik a lansat un serviciu 24 de ore din 24 în Liban.

Între timp, serviciul internațional de radiodifuziune Voice of America, finanțat de guvernul SUA, și-a concediat majoritatea personalului.

„Rusia este ca apa: se prelinge printre crăpături”, explică fenomenyl Kathryn Stoner, politolog la Universitatea Stanford.

Javier Gallardo, care locuiește în Chile, relatează cum într-o dimineață a deschis televizorul pe postul Telecanal, dar a fost intrigat să constate că în locul lui apărea un post cu logo verde, RT, care difuza imagini de război.

„Ce se întâmplă?”, s-a întrebat el. După 20 de minute, l-a oprit. „Nu m-am putut conecta cu el.”

Se crede că Telecanal, un canal de televiziune privat din țară, și-a cedat spațiul de difuzare postului RT, fostul Russia Today. Autoritățile investighează.

Conținut livrat în funcție de audiență

Țările din afara Occidentului „sunt un teritoriu foarte fertil din punct de vedere intelectual, cultural și ideologic din pricina sentimentelor antiamericane, antioccidentale și antiimperiale reziduale”, spune Stephen Hutchings, profesor de Studii Ruse la Universitatea din Manchester.

Propaganda rusă, susține el, este răspândită în mod inteligent: conținutul este calibrat pentru fiecare public țintă, iar pozițiile ideologice sunt adaptate în funcție de regiune.

Televiziunea RT peste percepută în Occident ca un „actor de stat rus și diseminator al dezinformării”, spune el. În alte părți ale lumii, însă, este adesea considerată un canal legitim, cu propria linie editorială.

Rhys Crilley, lector în relații internaționale la Universitatea din Glasgow, consideră că relatările RT pot atrage un public larg: „oameni care sunt pe bună dreptate îngrijorați de nedreptățile globale sau de evenimente în care percep că Occidentul are o implicare”.

Un site web ca oricare altul

La prima vedere, site-ul internațional al RT arată ca un site de știri ca oricare altul și prezintă unele știri cu acuratețe. „Este o manipulare foarte îngrijită”, spune Precious Chatterje-Doody, lector universitar în științe politice și studii internaționale la Open University.

Analizând buletinele de știri internaționale ale RT pe o perioadă de doi ani, între mai 2017 și mai 2019, ea concluzionat că selecția știrilor corespundea anumitor narațiuni.

De exemplu, cercetătorii au descoperit că tulburările sociale erau prioritizate drept subiect de știri atunci când acestea aveau loc în țările europene, în timp ce relatarea afacerilor interne rusești avea drept subiect favorit exercițiile militare ale Rusiei.

Postul face însă afirmații false explicite, cum ar fi prezentarea anexării Crimeii de către Rusia drept o „reunificare” pașnică, negând dovezile clare ale propriei implicări militare. 

Între 2018 și 2022, cercetătorii au intervievat 109 persoane care au urmărit RT în Regatul Unit înainte ca aceasta să-i fie revocată licența de difuzare.  Chatterje-Doody spune că a observat că mulți au admis că își dau seama că „RT este părtinitoare”, dar că au instrumentele necesare pentru a discerne ce este adevărat de ce nu.

Totuși, pe baza cercetărilor sale, ea a avertizat: „Publicul nu este neapărat conștient de modurile precise în care RT este părtinitor și de unde provine lipsa de onestitate a relatărilor.”

O nouă atenție acordată Africii

Cea mai mare expansiune recentă a presei de stat ruse are loc în Africa, potrivit profesorului Hutchings.

În februarie, autoritățile ruse au călătorit în Etiopia pentru lansarea unui nou centru editorial Sputnik.

De asemenea, RT și-a reorientat canalul în limba franceză pentru a se adresa națiunilor africane francofone, redirecționând finanțarea de la proiecte din Londra, Paris, Berlin și SUA către continentul african, potrivit redactorului-șef al RT.

Mulți africani au deja opinii prietenoase față de Rusia - bazate pe sentimentele anticolonialiste și antiimperialiste, și amintirea sprijinului sovietic pentru mișcările de eliberare din timpul Războiului Rece.

RT a lansat primul său curs online destinat reporterilor și bloggerilor africani, 

„Suntem printre cei mai buni în verificarea faptelor și nu am fost niciodată prinși distribuind informații false”, le-a spus studenților directorul general al RT, Alexey Nikolov.

Instructorul le-a explicat studenților că atacul cu arme chimice în orașul sirian Douma în 2018, comis de regimul Assad, susținut de Rusia, este un „exemplu canonic de știri false”, ignorând concluziile unei anchete a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, care confirmă că atacurile au fost efectuate de Forțele Aeriene Siriene.

Gazda a respins, de asemenea, uciderea în masă a civililor ucraineni de către forțele ruse în orașul ucrainean Bucha în 2022, catalogând-o „cea mai cunoscută făcătură”.

Mulți au părut netulburați de aceste prezentări distorsionate - unii au declarat pentru BBC că, din punctul lor de vedere, RT este un post de televiziune obișnuit, care nu se distinge de CNN sau Al Jazeera.

Un jurnalist din Sierra Leone a admis riscurile dezinformării, adăugând însă că fiecare instituție media are propriile „valori și stil”.

Din Orientul Mijlociu până în America Latină

În Orientul Mijlociu, canale precum RT Arabic și Sputnik Arabic, își adaptează relatările despre războiul dintre Israel și Gaza pentru a atrage publicul pro-palestinian, potrivit profesorului Hutchings.

În alte părți, precum în America Latină, RT încearcă totodată să își extindă aria de acoperire.

Conform site-ului său web, RT este disponibil gratuit în 10 țări din regiune. Argentina, Mexic și Venezuela se numără printre acestea. De asemenea, este difuzat la televiziunea prin cablu în alte 10 țări.

Știri internaționale în spaniolă la televiziunea gratuită este „o parte a succesului său”, explică Armando Chaguaceda, istoric și politolog cubano-mexican, cercetător în cadrul think tank-ului Guvernare și Analiză Politică (axat pe educație civică și promovarea culturii democratice).

În Argentina, tâmplarul Aníbal Baigorria, în vârstă de 52 de ani, înregistrează reportaje TV de la RT și le încarcă pe canalul său de YouTube, împreună cu reacțiile sale.

„Aici, în Buenos Aires, știrile se focusează prea mult pe acest oraș”, argumentează el. „RT oferă o imagine de ansamblu asupra tuturor locurilor din America Latină și, bineînțeles, știri globale.”

„Fiecare are dreptul să decidă ce crede că este adevărat.”

Impactul

Este dificil de cuantificat impactul presei susținute de statul rusesc în întreaga lume.

RT susține că pune la dispoziție știri peste 900 de milioane de telespectatori din peste 100 de țări, susținând că a obținut 23 de miliarde de vizualizări online în 2024.

Însă, așa cum subliniază Rasmus Kleis Nielsen, profesor de comunicare la Universitatea din Copenhaga: „Disponibilitatea nu este o măsură semnificativă a dimensiunii publicului”.

Cifra de 900 de milioane de telespectatori este „extrem de improbabilă” și poate fi manipulată, spune el.

O altă narațiune care a persistat a fost justificarea Rusiei pentru invazia Ucrainei. Rusia a prezentat expansiunea NATO spre est și conexiunile ale Ucrainei cu alianța drept un motiv cheie pentru invazia sa la scară largă, susținând că aceasta reprezintă o „amenințare la adresa securității” și că Rusia a acționat în „autoapărare”. Deși a fost demontată în Occident, această afirmație falsă a persistat în Sudul Global.

„Ideea... este o narațiune destul de bine primită, în special în cercurile academice, în Mexic și în America Latină în general”, spune dr. Chaguaceda despre argumentul extinderii NATO.

Unii lideri ai țărilor din Sudul Global au ezitat să condamne războiul rusesc împotriva Ucrainei. Cu ocazia primului vot al Adunării Generale a ONU, după invazia la scară largă din 2022, o majoritate covârșitoare a țărilor a condamnat războiul, dar 52 de țări au votat împotriva rezoluțiilor sau s-au abținut de la vot. Printre acestea se numără Bolivia, Mali, Nicaragua, Africa de Sud și Uganda.

Hutchings consideră că Occidentul își pierde concentrarea prin reducerea finanțării mass-media și „lăsând terenul liber pentru instituții precum Russia Today”.

„Miza este mare și avem multe de pierdut... Rusia câștigă teren, dar bătălia nu este pierdută.”