Secretarul Apărării Pete Hegseth și coordonatorul șefilor de stat major ai armatei americane, generalul Dan Caine au dat detalii legate modul în care a decurs atacul SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene. Bombardierele B-2 au zburat timp de 18 ore pentru a lovit țintele, într-o operațiune în care au fost implicate zeci de aeronave, scrie hotnews.ro
„A fost un un succes incredibil și complet. SUA a devastat programul nuclear al Iranului (…) Nu a fost atacată populația civilă sau trupele iraniene. Operațiunea plănuită de președintele Trump a fost îndrăzneață și strălucită”, a declarat Pete Hegseth la începutul conferinței de presă susținute la Pentagon.
Hegseth a avertizat Iranul că eventualele represalii vor fi întâmpinate de SUA cu o forță mult mai mare decât s-a văzut noaptea trecută.
„A fost un efort comun, vreau să le mulțumesc piloților care au pilotat avioanele, marinarilor, soldaților implicați. Războinici, toți! Orice american implicat s-a comportat impecabil”, a afirmat Hegseth.
Zbor direct din SUA către Iran
Acesta a precizat că Operațiunea Midnight Hammer (Ciocanul de la Miezul Nopții – n.red.) a reprezentat cel mai lung zbor al unor avioane B-2 din 2001 încoace. În total au fost implicate 125 de avioane.
Generalul Dan Caine a spus că zborul unor bombardiere B-2 către o bază din Pacific a fost menit să deturneze atenția iranienilor, în timp ce bombardierele implicat au zburat direct de la baza din Missouri către est, având Iranul ca destinație finală.
Cele șapte bombardiere, fiecare cu doi oameni la bord, au zburat timp de 18 ore fiind realimentate în zbor de mai multe ori. Doar în procesul de realimentare au fost implicate zeci de avioane. Comunicațiile au fost utilizate cât mai puțin posibil pentru a asigura succesul acțiunii. Primul bombardier a lansat bombele anti-buncăr la 02.10, ora Iranului, la Fordow, urmate de lansarea încărcăturilor de celelalte aeronave, atât la Fordow, cât și la Natanz.
Ispahanul a fost atacat cu rachete Tomahawk, în jur de 20, care au fost lansate de pe un submarin al SUA. Alte aeronave au lansat atacuri preventive asupra unor facilități militare ca să împiedice ridicarea de la sol a avioanelor iraniene sau o ripostă cu sisteme de rachete sol-aer.
Generalul Caine susține că principala forță de lovire, cea alcătuită din bombardierele B-2 nu a fost atacată nici la intrarea în spațiul aerian al Iranului, nici pe drumul de întoarcere.
Atacul nu are ca scop schimbarea regimului de la Teheran
„Toate cele trei ținte au suferit distrugeri extreme (…) Forțele noastre rămân la un nivel înalt de alertă. Un atac iranian ar fi o decizie proastă, ne vom apăra”, a spus generalul. Acesta a precizat că s-au luat măsuri de reducere a riscului pentru trupele americane aflate în regiunea Orientului Mijlociu.
Întrebați despre implicarea Israelului în operațiune, cei doi au spus că operațiunea a fost una exclusiv americană. Totuși, a existat o comunicare cu israelienii pentru ca aviațiile militare ale celor două țări să nu se afle concomitent în spațiul aerian al Iranului.
Pete Hegseth a spus că atacul american nu are ca scop schimbarea regimului de la Teheran și nici un conflict de durată, ci doar distrugerea capacității Iranului de a produce arme nucleare. Mai mult, secretarul Apărării susține că SUA își dorește ca Iranul să revină la masa negocierilor.
„Pot să confimr că există mesaje publice și private trimise direct iranienilor pe canale multiple, prin care le dăm ocazia să se întoarcă la masa negocierilor (…) Ei înțeleg precis care este poziția americană, ce pași pot face către pace și sperăm că o vor face”, a conchis Pete Hegseth.