Va fi Venetia inghitita de valuri in 2100? Pentru a evita acest scenariu catastrofal evocat de oamenii de stiinta, Orasul Dogilor incearca sa sensibilizeze generatiile tinere cu privire la protectia lagunei, transmite stirileprotv.ro.
„Acqua alta”, o maree deosebit de inalta, inunda in mod regulat celebra Piata San Marco, un fenomen ce ii distreaza pe turisti, dar care pune in pericol fundatiile vechilor palate ale Serenissimei, incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO, scrie AFP, citata de Agerpres.
UNESCO a amenintat in 2021 ca va include Venetia pe lista Patrimoniului Mondial in pericol, insa orasul lacustru a scapat in extremis datorita interdictiei impuse marilor nave de croaziera de a patrunde in centrul lagunei.
Pentru a contribui la protejarea Venetiei, UNESCO, in colaborare cu grupul de lux Prada, a lansat marti o initiativa ce vizeaza initierea elevilor cu varste intre trei si sase ani in secretele lagunei.
Insula Torcello, situata la nord de laguna, cu mlastinile sale sarate ale caror maluri sunt erodate de valurile provocate de ambarcatiunile cu motor, a fost scena primei lectii in aer liber a acestui program educational numit „Gradina copiilor din laguna”.
Pesti confectionati din hartie reciclata, mostre de apa de mare, desene care reproduc culorile naturii... micul grup format din aproximativ patruzeci de copii de cinci ani, entuziasti, a invatat cate ceva despre laguna.
„Vrem ca acesti copii sa invete sa observe natura si laguna, sa invete sa o cunoasca, sa o iubeasca si sa o protejeze mai bine”, a declarat pentru AFP Francesca Santoro, coordonatoarea Comisiei Oceanografice Interguvernamentale (IOC) a UNESCO.
Diguri artificiale
Acest proiect educational este considerat util de Georg Umgiesser, director de cercetare in cadrul Institutului de Stiinte Marine din Venetia (ISMAR-CNR), deoarece „nu este suficient sa arati simple grafice care ilustreaza cresterea nivelului marii”.
„Sub efectul tasarii solului venetian si a cresterii apelor, nivelul mediu al marii a crescut cu 30 cm in ultimii 150 de ani si este de asteptat sa creasca cu peste 50 cm pana la sfarsitul secolului”, a explicat el pentru AFP.
Piata San Marco, situata in zona cea mai de jos a orasului, este prima inundata, iar „in 2100, jumatate din Venetia risca sa se afle sub apa”, se teme acest oceanograf german care locuieste la Venetia de 40 de ani.
Din octombrie 2020, un sistem de diguri artificiale numit MOSE (Moise, in limba italiana), este actionat de indata ce cresterea apelor Marii Adriatice atinge un nivel de alerta de 110 cm.
Acest sistem, dezvoltat in anii 1980, inainte ca incalzirea globala sa se accelereze, va fi suficient pentru a preveni inghitirea Venetiei?
Potrivit lui Umgiesser, acest mecanism risca sa isi atinga limitele. „MOSE a fost proiectat sa se inchida de maximum 50 de ori pe an. In cazul in care cresterea nivelului marii continua in acest ritm, incepand din 2100 ar trebui sa fie declansata de 300 pana la 400 de ori pe an”, a spus el.
Biodiversitatea, in pericol
La acel moment, laguna ar urma sa fie efectiv inchisa, ceea ce ar impiedica schimbul de apa cu marea, esential pentru conservarea biodiversitatii.
Mai ramane o solutie, care ar consta in „ridicarea terenului Venetiei cu 30 pana la 50 de centimetri prin injectarea apei de mare in subsolul acesteia”, a explicat Umgiesser. Insa, un astfel de scenariu este inca departe.
Intre timp, Jane da Mosto, directoarea organizatiei non-guvernamentale de mediu We Are Here Venice, mizeaza pe mlastinile sarate, ca bariere naturale, pentru a incetini „acqua alta” si pentru a atenua astfel curentii.
Refacerea acestor zone umede, decimate de schimbarile climatice si de urbanizare, ar fi, potrivit ei, o solutie fireasca pentru a salva Venetia si laguna acesteia.
„Mlastinile sarate actioneaza ca niste bureti si pot, prin urmare, sa incetineasca curentii, sa atenueze energia valurilor si astfel sa reduca nivelul apei”, a explicat pentru AFP specialista in mediu.
„Este o cursa contra cronometru. Trebuie sa actionam acum. Suntem intr-o (situatie de) urgenta climatica, dezastrul se intampla deja”, a avertizat Jane da Mosto.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.