Curtea de Apel Ploiești a dispus joi, 24 aprilie, să suspende executarea și să anuleze Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din România de anul trecut. Decizia poate fi atacată în cinci zile de la pronunțare, scrie pe portalul instanței, iar apelul va fi judecat de Înalta Curte de Justiție și Casație, care, pe 17 ianuarie, a respins definitiv cererea lui Călin Georgescu vizând reluarea turului al alegerilor prezidențiale, scrie hotnews.ro
Un avocat contactat de Hotnews a explicat că decizia Curții de Apel Ploiești este „o aberație, întrucât nu poți să suspenzi o decizie care și-a produs deja efectele, iar hotărârea CCR nu este act administrativ și, pe cale de consecință, nu putea fi atacată în contencios administrativ (n.r. – secția de la Curtea de Apel Ploiești unde a fost luată decizia)”.
Decizia Curții de Apel Ploiești a fost luată cu zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, ce va avea loc pe 4 mai 2024.
O judecătoare de la Curtea de Apel Ploiești, instanță care a luat această decizie, a explicat pentru HotNews că cererea principală către instanță a fost anularea deciziei Curții Constituționale, iar decizia instanței, care a fost luată de nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă.
Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS. Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”.
Soluția Curții de Apel Ploiești:
”Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025”