Un cutremur cu magnitudinea 7,4 s-a produs joi la circa 82 de kilometri sud-vest de localitatea Nikolskoye, in zona peninsulei Kamceatka din Orientul Indepartat Rus, conform Serviciului de prospectare geologica al Statelor Unite (USGS).
Seismul a fost confirmat joi de Serviciul de geofizica din cadrul Academiei Ruse de Stiinte, informeaza sputniknews.com. Potrivit seismologilor, cutremurul s-a produs la ora locala 05:01 (17:31 GMT).
Centrul de alerta de tsunami din Pacific a anuntat ca este posibila producerea unor tsunami în zonele de coasta localizate pe o raza de 300 de kilometri fata de epicentru.
Epicentrul seismului, a carui magnitudine a fost evaluata initial la 7,8, a fost stabilit la o adâncime de circa 9 kilometri, conform DPA si Reuters. Datele initiale indicau o adâncime de 33 de kilometri.
În urma cutremurului nu au fost anuntate informatii privind existenta unor victime sau pagube materiale imediate.


