Un cutremur s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora 7:19, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului din România (INCDFP), seismul a avut 3,7 grade pe scara Richter, relatează hotnews.ro.

Potrivit INCDFP, seismiul a avut adâncimea de 107.3 km și s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43 km vest de Focşani, 67 km est de Sfântu-Gheorghe, 67 km nord de Buzău, 80 km est de Braşov, 94 km sud de Bacău, 97 km sud-vest de Bârlad.

În luna iunie, în România s-au produs mai multe cutremure slabe. Cel mai mare a fost un seism de 4 grade, pe 23 iunie.

Cele mai mari cutremure din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie, în județul Buzău, respectiv pe 11 mai în județul Vrancea.

Anul trecut, cel mai important seism a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs în județul Buzău, în data de 16 septembrie.