Danemarca preia, la 1 iulie 2025, de la Polonia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de șase luni (iulie-decembrie 2025). Este a opta oară când acest stat deține președinția Uniunii. Sub deviza 'O Europă puternică într-o lume în schimbare', președinția daneză va acționa pentru o Europă sigură, precum și pentru o Europă competitivă și verde. Statele membre care dețin președinția Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite 'trio-uri', pentru o perioadă de 18 luni. Danemarca face parte din trio-ul Polonia-Danemarca-Cipru, se arată pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, potrivit agerpres.ro.
Preluarea președinției UE de către Danemarca va fi marcată de o „petrecere stradală europeană” în Aarhus, la 3 iulie. Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să participe și va include muzică, artă, mese și dezbateri, informează site-ul președinției, https://danish-presidency.consilium.europa.eu/en/.
Sub motto-ul „O Europă puternică într-o lume în schimbare”, programul președinției va contribui la asigurarea asumării responsabilității de către UE pentru propria securitate, consolidându-și în același timp competitivitatea. Tranziția verde merge mână în mână cu construirea unei Europe mai sigure și mai competitive, se arată pe site-ul președinției.
Danemarca preia președinția Uniunii într-un context în care, UE se confruntă cu o nouă ordine internațională marcată de incertitudine, concurență strategică și economică globală și niveluri tot mai mari de conflict. De aceea, crede Danemarca, UE trebuie să fie capabilă să acționeze în nume propriu. „Puterea UE constă, printre altele, în unitatea europeană, o bază economică solidă, democrații stabile și societăți echilibrate din punct de vedere social. Această putere trebuie dezvoltată în continuare și utilizată pentru a promova și apăra atât interesele europene, cât și ordinea juridică internațională”, se arată pe https://danish-presidency.consilium.europa.eu/.
În privința afacerilor externe, Danemarca susține, în programul președinției UE, că va acționa pentru o Uniune mai robustă și mai rezilientă, care își asumă o responsabilitate mai mare pentru propria securitate. Obiectivul este ca Europa să fie capabilă să se apere până în 2030 și să aducă, astfel, o contribuție credibilă la securitatea euro-atlantică. De asemenea, industria europeană de apărare trebuie consolidată, iar sprijinul politic, militar, economic și civil pentru Ucraina, precum și politica UE de menținere a presiunii asupra Rusiei - inclusiv prin sancțiuni - trebuie să continue, mai notează https://danish-presidency.consilium.europa.eu/.
Președinția daneză se va concentra și pe activitatea legată de mobilizarea finanțării pentru o apărare europeană mai puternică. Aceasta include avansarea Planului ReArm Europe și menținerea sprijinului financiar pentru Ucraina, luând în considerare reconstrucția pe termen lung a țării după invazia ilegală la scară largă a Rusiei, se mai arată în programul Danemarcei.
În timpul președinției daneze, se va acorda prioritate și combaterii migrației ilegale și asigurării unui control eficient al frontierelor externe ale UE. Președinția va sprijini, astfel, eforturile continue ale Consiliului de a identifica abordări noi și eficiente pentru gestionarea migrației ilegale.
În domeniul culturii, președinția daneză va sublinia rolul societal mai larg al culturii și va încuraja continuarea lucrărilor privind aspectele mediatice ale unui Scut European pentru Democrație, care poate proteja democrațiile de dezinformare și interferențe străine prin intermediul unor mijloace de informare în masă libere, pluraliste și fiabile.
Trio-ul Polonia-Danemarca-Cipru
Statele membre care dețin președinția Consiliului lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite 'trio-uri', pentru o perioadă de 18 luni. Danemarca face parte din trio-ul Polonia-Danemarca-Cipru (1 ianuarie 2025-30 iunie 2026), conform https://www.consilium.europa.eu/ și https://eur-lex.europa.eu/.
Programul pe 18 luni al trio-ului a fost aprobat de Consiliul Afaceri Generale în 17 decembrie 2024, scrie https://www.consilium.europa.eu/. Astfel, în baza Agendei strategice 2024-2029, trio-ul Polonia-Danemarca-Cipru - se angajează să coordoneze lucrările Consiliului la începutul acestui nou ciclu instituțional, în contextul presiunii geopolitice asupra Uniunii Europene și a situației dramatice din Orientul Mijlociu, care au un impact asupra tuturor politicilor UE. De asemenea, trio-ul va lansa lucrările privind cadrul financiar multianual de după 2027, care va trebui să reflecte prioritățile Agendei strategice 2024-2029, notează https://data.consilium.europa.eu/.
Programul trio-ului se bazează pe trei piloni: o Europă puternică și sigură; o Europă prosperă și competitivă; o Europă liberă și democratică.
Cu privire la pilonul 'o Europă puternică și sigură', trio-ul este ferm convins că Uniunea trebuie să se adapteze la noul context geopolitic multipolar și să își afirme rolul de actor mondial, apărând în același timp un sistem multilateral bazat pe norme, pe baza Cartei ONU, promovând în mod activ respectarea deplină a dreptului internațional, inclusiv respectarea suveranității, a integrității teritoriale și a drepturilor omului pentru toți. Trio-ul va analiza totodată sporirea investițiilor în domeniul apărării și va contribui la punerea în aplicare a sarcinilor trasate de Busola strategică a UE pentru 2025.
În ceea ce privește „o Europă prosperă și competitivă”, trio-ul va lucra la consolidarea competitivității și a productivității pe termen lung a Uniunii, precum și a creșterii durabile și incluzive, pentru a întări suveranitatea Uniunii în sectoarele strategice, pentru a promova o economie deschisă, pentru a crea locuri de muncă de calitate, pentru a valorifica întregul potențial al regiunilor europene și pentru a contribui la dezvoltarea unei politici industriale pentru Uniune care să fie pregătită pentru viitor. De asemenea, trio-ul va depune eforturi pentru punerea în aplicare eficientă a noului cadru de guvernanță economică, pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice ale statelor membre și pentru a promova creșterea economică.
În privința pilonului „o Europă liberă și democratică”, programul prevede acordarea unei importanțe deosebite promovării și protejării valorilor fundamentale ale Uniunii Europene: respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Se va acorda, de asemenea, o atenție sporită pentru o mass-media liberă și pluralistă și pentru a proteja libertatea în mediul online, inclusiv prin combaterea dezinformării, protejarea societății civile, combaterea ingerințelor străine, asigurarea unei mai mari transparențe și combaterea destabilizării inclusiv prin dezinformare și discursuri instigatoare la ură, consolidarea discursului democratic și asigurarea faptului că principalele platforme tehnologice își asumă responsabilitatea de a apăra dialogul democratic și de a-i proteja pe minori de conținutul dăunător online, se mai arată pe https://data.consilium.europa.eu/.
***
Președinția Consiliului Uniunii Europene se asigură prin rotație, la fiecare șase luni, între statele membre ale UE, în decursul acestei perioade statul membru asigurând continuitatea agendei UE în cadrul Consiliului și conducând reuniunile acestei formațiuni.
Sistemul de conducere rotativă a fost introdus prin Tratatul de la Lisabona, în 2009. Trio-ul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pentru o perioadă de 18 luni. În baza acestui program, fiecare dintre cele trei țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru șase luni, conform site-ului https://data.consilium.europa.eu/.
Președinția are două misiuni principale: planificarea și conducerea reuniunilor din cadrul Consiliului și al grupurilor sale de pregătire și reprezentarea Consiliului în relațiile cu celelalte instituții ale UE.
În ceea ce privește planificarea și conducerea reuniunilor, președinția conduce întâlnirile formale din cadrul diferitelor formațiuni ale Consiliului (cu excepția Consiliului Afaceri Externe), se asigură că discuțiile se desfășoară în acord cu Regulamentul de procedură și metodele de lucru ale Consiliului și organizează, de asemenea, și reuniuni informale la Bruxelles și în țara care asigură președinția prin rotație.
Cu privire la rolul său de reprezentare, președinția UE reprezintă Consiliul în relațiile cu celelalte instituții ale UE, în special cu Comisia și cu Parlamentul European. Rolul său este de a încerca obținerea unui acord privind dosarele legislative prin așa-numitele triloguri sau prin reuniuni de negociere informală și prin reuniuni ale Comitetului de conciliere.
Din punct de vedere statistic, legislația luată în considerare în timpul unei președinții depinde de inițiativele Agendei Strategice a UE. De asemenea, circa 500-700 de propuneri legislative sunt luate în discuție în fiecare perioadă de șase luni, scrie site-ul www.gov.si.