După avertismentele lansate de Donald Trump pentru Rusia, ies la iveală detalii din discuțiile sale private cu Volodimir Zelenski. Potrivit Financial Times, liderul american ar fi încurajat Ucraina să atace adânc în teritoriul rus. Sursele spun că Trump chiar l-ar fi întrebat pe Zelenski dacă ar putea lovi Moscova și Sankt Petersburg, în cazul în care primește arme cu rază lungă.  

În timpul apelului telefonic, între Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a avut loc pe 4 iulie, la o zi după conversația liderului american cu Vladimir Putin, Trump l-a încurajat pe Zelenski să intensifice atacurile în interiorul Rusiei, scrie cotidianul Financial Times. La rândul său, Zelenski a răspuns că Ucraina ar putea ajunge până la Moscova sau Sankt Petersburg dacă Statele Unite furnizează Kievului arme cu rază lungă de acţiune.  

„-Volodimir, poţi ataca Moscova? Poţi ataca şi Sankt Petersburg? 
-Absolut. Putem, dacă ne dai armele.”

Potrivit ziarului britanic, Trump și-a manifestat sprijinul pentru idee, descriind această strategie drept una care să îi facă pe ruşi să simtă durerea şi de a forţa Kremlinul să vină la masa negocierilor pentru a ajunge la o soluţie, în războiul izbucnit în februarie 2022. Trump a discutat, de asemenea, despre trimiterea în Ucraina a rachetelor ATACMS fabricate în SUA, a relatat Financial Times, citând aceleaşi surse. Aseară, în Biroul Oval, Trump a refuzat să răspundă la întrebarea privind reacția sa în cazul unei noi escaladări a războiului din Ucraina.    

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „-Dacă Putin continuă escaladarea, cât de departe sunteți dispus să dați o replică? 
-În ce sens? 
-Cât de departe sunteți dispus să mergeți dacă Putin va bombarda și mai intens în următoarele zile? 
-Nu puneți astfel de întrebări.”

Editorialistul David Ignatius de la Washington Post a scris că Trump a decis să escaladeze situaţia din trei motive: În primul rând, el consideră că Putin nu îi arată respect doar simulând disponibilitatea pentru pace, dar ignorând în fapt apelul preşedintelui american pentru o încetare a focului. În al doilea rând, el a văzut eficienţa puterii militare americane în utilizarea bombardierelor B-2 şi a rachetelor Tomahawk împotriva Iranului. Şi, în al treilea rând, el crede că Putin va negocia doar sub ameninţarea unei forţe sporite. „Aşa cum le place ruşilor să spună, Trump a decis să escaladeze pentru a dezescalada”, mai scrie Washington Post.