Papa Francisc a murit azi dimineață, în a doua zi de Paște la vârst de 88 de ani după ce supravieţuise recent unei duble pneumonii. Vaticanul nu a specificat cauza decesului, dar potrivit presei italiene acesta ar fi suferit un atac cerebral. Papa Francisc va fi înmormântat în Basilica Santa Maria Maggiore, din Roma, fiind pentru prima dată în ultimul secol când un Suveran Pontif este înhumat în afara Vaticanului. Decizia a fost luată de Papă însuşi în urmă cu mai bine de un an, notează presa italiană.

Papa Francisc a murit în această dimineață în reședința sa de la Vatican, Casa Santa Marta. Anunțul decesului Papei Francisc a fost făcut de cardinalul Kevin Farrell, conducător al Camerei Apostolice al Sfintei Biserici.

Kevin FARRELL, CARDINAL DE LA VATICAN: “Dragi frați și surori, cu profundă durere trebuie să anunț moartea Sfântului Părinte Francisc. În această dimineață, la ora 7:55, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui.”

Cauza decesului nu a fost specificată, dar moartea Papei Francisc vine după o perioadă de suferință cauzată de o infecție respiratorie severă, inclusiv o dublă pneumonie. Suveranul pontif a fost internat la spitalul Gemelli din Roma timp de 38 de zile. La sfârșitul lunii martie, Papa a fost externat.

Papa Francisc se afla în convalescenţă după pneumonia gravă de care a suferit recent. 

Ultima sa apariție publică a fost ieri când a ieșit la balconul bazilicii Sfântul Petru și a binecuvântat cu o voce foarte slabă mulţimea de oameni care era adunată la Vatican.

„Dragi frați și surori Paște fericit.”

Ulterior aceta a urcat apoi la bordul papamobilului pentru a saluta mulţimea mai îndeaproape.    

Suveranul Pontif a avut o apariție scurtă și la finalul slujbei, în ziua Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile.

”Duminica Floriilor fericită, Săptămână Mare binecuvântată!”

Papa Francisc s-a deplasat în după-amiaza Joii Mari la cea mai mare închisoare din Roma pentru a saluta deţinuţii, aşa cum a făcut de la începutul pontificatului său.

Moartea Papei Francisc marchează un moment istoric pentru Biserica Catolică. În acest context solemn, ies la iveală și unele alegeri neașteptate făcute chiar de Pontif. Papa Francisc a dorit să se abată de la anumite tradiții vechi de secole și și-a planificat o înmormântare simplificată.
Se aşteaptă ca slujba de înmormântare să aibă loc în Piaţa Sfântul Petru, dar, spre deosebire de mulţi predecesori, Francisc a cerut să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, fiind pentru prima dată în ultimul secol când un Suveran Pontif este înhumat în afara Vaticanului. Motivul, fiind devotamentul său imens pentru Fecioara Maria. De asemenea, Francisc a cerut să fie înmormântat într-un sicriu simplu din lemn.

Kevin FARRELL, CARDINAL DE LA VATICAN: „Întreaga sa viaţă a fost dedicată slujirii Domnului şi bisericii Sale. El ne-a învăţat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj şi dragoste universală, mai ales în favoarea celor mai săraci şi mai marginalizaţi.”

Ritualul de confirmare a decesului Papei Francisc va avea loc în această seară la reşedinţa sa din Casa Santa Marta, în capela căreia va fi depus. Trupul său va fi îmbrăcat în veșminte papale și expus în Bazilica Sf. Petru pentru ca publicul să își poată lua rămas-bun timp de 3 -4 zile. Înmormântarea va avea loc peste nouă zile, iar conclavul pentru alegerea succesorului său peste o lună, a anunţat Vaticanul.