Donald Trump a acceptat oficial nominalizarea Partidului Republican pentru funcția de președinte a Statelor Unite. În discursul susținut în fața susținătorilor săi el s-a dat în spectacol și nu a putut evita tema asasinatului său, accentuând că în momentul când glontele i-a atins urechea l-a simțit pe Dumnezeu lângă el. Trump s-a victimizat în fel și chip adăugând că astăzi nu trebuia să mai fie pe scenă.

Discursul lui Donald Trump din cadrul Convenției Naționale Republicane vine la doar câteva zile după ce a scăpat la limită de o tentativă de asasinat în Pennsylvania, pe care Trump a detaliat-o într-o relatare de 14 minute. Într-un limbaj crud şi captivant, Trump a vorbit despre cum focurile de armă au trecut pe lângă capul său, în timp ce a scăpat la limită de moarte.

Donald TRUMP, CANDIDATUL REPUBLICAN LA PREȘEDINȚIA SUA: „Am auzit un șuierat puternic și am simțit că ceva m-a lovit foarte tare în urechea dreaptă. Mi-am spus wow ce a fost asta poate fi doar un glonț.”

Trump s-a victimizat spunând că în momentul atacului l-a simțit pe Dumnezeu lângă el.

Donald TRUMP, CANDIDATUL REPUBLICAN LA PREȘEDINȚIA SUA: „Nu ar trebui să fiu aici în această seară. Mă aflu în fața voastră în această arenă doar datorită grației Atotputernicului Dumnezeu.”

Nimic nu l-a încântat mai mult pe Trump decât să exploateze o tragedie personală pentru a-şi creşte ratingul, scrie presa internațională. După o introducere dramatică, a fostului președinte american, pe scenă a intrat unul din susținătorii săi, actorul Hulk Hogan. Și acesta s-a dat în spectatol și și-a rupt maioul chiar în timp ce stătea la tribună.

„Au încercat să îl ucidă pe următorul președinte al Statelor Unite, a fost de ajuns, iar eu am spus să îi lăsăm pe Trump și Melania să participe (n.red.- la cursa prezidențială).”

Sâmbătă Trump a fost ținta unui asasinat, dar atacatorul a ratat și i-a rănit doar urechea. Thomas Matthew Crooks, cel care a tras glonțul, a ucis un participant la miting și a rănit alți doi înainte de a fi împușcat mortal de un lunetist al Serviciului Secret la fața locului.