Președintele american Donald Trump a publicat luni un mesaj pe rețelele de socializare, la ora 06:49 dimineața, ora Washingtonului, scriind că taxele sale vamale au dus la scăderea prețurilor la petrol și că nu au provocat deloc inflație în SUA în condițiile în care războiul comercial declanșat de acesta a provocat scăderi masive pe piețele financiare, scrie hotnews.ro.

„Prețurile la petrol au scăzut, dobânzile au scăzut (Fed care se mișcă încet ar trebui să taie dobânzile de referință!), prețurile la alimente au scăzut, NU EXISTĂ INFLAȚIE, iar SUA îndelung abuzate aduc Miliarde de Dolari săptămânal de la țările abuzatoare pe Tarife care sunt deja în vigoare”, a scris el pe rețeaua sa de socializare Truth Social într-un mesaj publicat la ora 13:49, ora României.

„Asta în pofida faptului că cel mai mare abuzator dintre toți, China, ale cărei piețe se prăbușesc, tocmai și-a crescut Taxele cu 34%, pe deasupra (Plus!) Tarifelor sale de cursă lungă ridicol de ridicate, fără să ia la cunoștință mesajul meu despre țările abuzatoare să nu riposteze”, a continuat el.

„Au câștigat destul, timp de decenii, profitând de Buna și Bătrâna SUA! ‘Liderii’ noștri din trecut sunt de vină pentru că au permis asta, și multe altele, să se întâmple Țării noastre. MAKE AMERICA GREAT AGAIN!”, și-a încheiat Donald Trump mesajul.

Comentariile sale vin după ce duminică noaptea el a declarat că guvernele străine ar trebui să plătească „o mulțime de bani” pentru a ridica taxele vamale radicale pe care le-a caracterizat drept „medicamente”, comentarii pe care investitorii le-au perceput ca un semnal că el nu intenționează să dea înapoi în privința taxelor vamale ample pe care le-a anunțat miercurea trecută.

Piețele financiare care s-au deschis deja luni au arătat „roșu” pe linie

Piețele financiare din Asia, primele care s-au deschis luni, au înregistrat scăderi puternice după aceste declarații ale sale și pe fondul așteptărilor privind escaladarea războiului comercial declanșat de liderul de la Casa Albă.

Acțiunile din Hong Kong și China s-au prăbușit, indicele Hang Seng din Hong Kong scăzând cu 8% în primele tranzacții. Acțiunile giganților tehnologici chinezi Alibaba și Tencent au scăzut cu mai mult de 8%.

În Coreea de Sud, tranzacționarea pe indicele Kospi a fost întreruptă timp de cinci minute la ora 9.12, în timp ce acțiunile au scăzut vertiginos.

Bursa din Taiwan a scăzut cu aproape 10% la deschiderea de luni, prima zi de tranzacționare de la anunțarea taxelor vamale, din cauza unei sărbători de două zile săptămâna trecută.

Bursa din Hong Kong – indicele Hang Seng – a încheiat sesiunea de tranzacționare în scădere cu 13,22%. Acesta a tot scăzut de-a lungul zilei de la deschiderea pieței. A fost cea mai mare scădere de la criza financiară asiatică din 1997.

Bursele europene s-au stabilizat ușor luni după-amiaza

Acțiunile europene au coborât luni la cel mai scăzut nivel din ultimele 16 luni, investitorii confruntându-se cu posibilitatea unei recesiuni după taxele vamale masive anunțate de Donald Trump săptămâna trecută, scrie Reuters.

În primele câteva minute de tranzacționare au avut loc fluctuații mari, dar în prezent indicele FTSE 100 a scăzut cu aproape 6%, potrivit BBC.

Indicele german Dax – care a scăzut cu 10% la un moment dat – înregistrează acum o scădere de 7,6%, în timp ce indicele francez Cac 40 a scăzut cu 7%.

Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut cu 5,8% la 07.22 GMT, după ce vineri a înregistrat cel mai abrupt declin procentual într-o singură zi de la pandemia COVID-19 și până acum.

Piețele bursiere din Europa s-au stabilizat ușor – deși încă înregistrează scăderi uriașe. La Londra, indicele FTSE 100 a scăzut cu 4,9% și se situează în prezent la 7.659,42 – ceea ce reprezintă o scădere de aproape 400 de puncte.

Indicele german Dax a recuperat ceva teren și este în scădere cu 5,9%. Indicele francez Cac 40 a scăzut cu 5,7%.

Bursa de la New York urmează să se deschidă și ea în scurt timp, după ce a înregistrat deja scăderi puternice săptămâna trecută și a intrat în zona de corecție.

Miliardarul Bill Ackman, un manager de fonduri care a sprijinit candidatura lui Donald Trump în alegerile prezidențiale de anul trecut, a avertizat că SUA se îndreaptă către o „iarnă nucleară economică” provocată de taxele vamale anunțate de liderul de la Casa Albă.