Un procuror sârb a pus sub acuzare marți 13 persoane, printre care și un fost ministru, pentru rolul lor în prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad, anul trecut, incident soldat cu moartea a 16 oameni și cu declanșarea a luni întregi de proteste naționale împotriva Guvernului, notează Reuters, scrie hotnews.ro.
Fostul ministru al Construcțiilor, Infrastructurii și Transporturilor, Goran Vesic, alături de alți 12 inculpați, printre care un consilier al său și directorul companiei feroviare, au fost acuzați de încălcarea normelor de siguranță publică, a precizat într-un comunicat parchetul din orașul Novi Sad.
În actul de acuzare se menționează că inculpații au dispus „darea în folosință a clădirii gării, deși lucrările de construcție erau încă în desfășurare și nu fusese emisă o autorizație pentru menținerea clădirii în funcțiune”.
Alte capete de acuzare vizează „neîntreținerea structurii clădirii gării și infracțiuni comise în faza de proiectare și execuție a lucrărilor de renovare a Gării Novi Sad”.
Acuzațiile urmează să fie verificate de instanță.
Prăbușirea acoperișului a declanșat luni de proteste în toată Serbia, inclusiv închiderea unor universități, zguduind autoritatea președintelui Aleksandar Vucic, fost ultranaționalist care s-a convertit în 2008 la susținerea aderării țării la Uniunea Europeană.
Protestatarii, care pun dezastrul pe seama corupției, cer organizarea de alegeri anticipate, în speranța că astfel îl vor înlătura de la putere pe Vucic și partidul său, după 13 ani de guvernare.
Ei îl acuză pe Vucic și pe aliații săi de legături cu crima organizată, de folosirea violenței împotriva rivalilor și de restrângerea libertății presei. Vucic respinge aceste acuzații.