Accident neverosimil pe cerul Elveției, pe 21 ianuarie. Potrivit raportului Comitetului de Investigare a Securității Aviatice (SUST), două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, „în timpul unei ședințe foto cu apusul pe fundal”, relatează Blick. În mod miraculos, nimeni n-a fost rănit după aterizările de urgență, scrie libertatea.ro
Doi prieteni piloți, unul de 50, celălalt de 60 de ani, au decolat de pe aerodromul Raron, cantonul Valais, sudul Elveției, cu destinația Birrfeld, în Argovia (nord).
Scopul: pasagerii să fotografieze, din interior, cealaltă aeronavă, cu apusul pe fundal! Piloții, care mai făcuseră astfel de zboruri „speciale”, s-au ciocnit, însă, la înălțime. Printr-un noroc incredibil, piloții și pasagerii au supraviețuit accidentului. După 8 luni, Comitetului elvețian de Investigare a Securității Aviatice a prezentat raportul incidentului.
Piloții au convenit să se ajungă din urmă și apoi să zboare împreună”, se arată în raport. „Era de datoria pilotului aeronavei din spate să asigure o distanță suficientă”, explică SUST în raport. La început, totul a decurs conform planului și au fost făcute o serie de fotografii din celălalt aparat de zbor. La un moment dat, „în timp ce o aeronavă și-a menținut direcția, cealaltă s-a apropiat din spate, din dreapta, și s-a poziționat mai jos. Avioanele ajunseseră la doar 30 de metri”. Întrucât una dintre aeronave urma să fie fotografiată „în lumina apusului”, al doilea pilot a efectuat o altă manevră, „pentru a schimba partea”. Dar a pierdut contactul vizual și avioanele s-au ciocnit.
Accidentul a fost „complet neașteptat”, iar aparatele au suferit avarii grave. Modelul Piper a avut chiar o defecțiune a motorului. Din fericire, ambele au rămas „controlabile”. Piloții au făcut o aterizare de urgență pe aerodromul militar Emmen. Din cauza defecțiunii motorului, avionul Piper nu a mai ajuns până la pistă și s-a oprit pe un câmp acoperit cu zăpadă din apropiere.
„Comunicarea bine definită, fără ambiguitate, este esențială în zborurile de grup”, scrie SUST. „Dacă anumiți factori se schimbă, aceștia trebuie comunicați imediat prin radio. Piloții au neglijat cum anume ar trebui să aibă loc o schimbare de poziție și ce măsuri trebuie luate în cazul pierderii contactului vizual”, a conchis Comisia, care nu a găsit „erori tehnice” la cele două aeronave.