E dezastru în sudul și estul Spaniei. Inundații puternice au lovit în special regiunea Valencia, după ce ieri, ploile torențiale au dus la revărsarea mai multor râuri. Un baraj s-a rupt, iar un prim bilanț al autorităților anunță cel puțin 63 de morți și numeroase persoane dispărute. Printre victimele deja identificate se numără doi copii și un bebeluș. Sunt în plină desfășurare operațiunile de salvare a sinistraților inclusiv cu ajutorul dronelor. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
O furtună, cu grindină cât oul de găină, a lovit ieri mai multe localități în regiunea spaniolă Andaluzia. Apoi, dezastrul s-a extins, iar după grindină au urmat ploi torențiale. Între zona Valencia și Murcia, s-au produs niște furtuni iar ca urmare, s-a format o tornadă, care a răsturnat camioane.
Un baraj aflat pe râul Turia a cedat sub puterea șuvoaielor și localitatea Xirivella aflată la câțiva kilometri în aval a fost inundată. Mii de oameni sunt acum izolate în zona afectată. Mulți sinistrați s-au refugiat pe un pod de unde privesc cu îngrijorare cum crește debitul râului care a inundat și orașul Valencia. Apele au năvălit pe străzile multor localități din provincia Valencia.
Viitura cu o putere greu de imaginat a luat pe sus mașini. Mai mulți șoferi și pasageri s-au cățărat pe capote în speranța că salvatorii vor ajunge la timp să-i recupereze. În scenele filmate de la balcoane de martori se aud oamenii suprinși de viitură cum strigă disperați după ajutor.
Guvernul spaniol a instituit o celulă de criză, care a trimis în regiunea Valencia o unitate a armatei specializată în operaţiuni de salvare. Unii locuitori au fost salvați de echipajele care au reușit să-i ducă la adăpost.
Oamenii din localitatea Aldaia de lângă Valencia sunt încă izolați și așteaptă ajutorul autorităților. Apele s-au retras, spun cei de acolo, dar în urmă a rămas un dezastru.
Primăria din Valencia a anunţat că toate şcolile vor rămâne închise și toate evenimentele au fost anulate. Între timp, serviciile de urgenţă ajutate de drone continuă să-i caute pe cei dispăruți.