Elveţia i-ar acorda imunitate preşedintelui rus Vladimir Putin dacă acesta ar veni în ţară pentru discuţii privind pacea în Ucraina, în ciuda mandatului de arest emis de Curtea Penală Internaţională, a anunţat marţi guvernul de la Berna, potrivit adevarul.ro.

Ministrul elveţian de Externe, Ignazio Cassis, a declarat într-o conferinţă de presă că, „în anumite circumstanţe”, lui Putin i s-ar permite să păşească pe teritoriul Elveţiei, relatează agenția AFP, citată de site-ul Barren's.

Anul trecut, guvernul elveţian a stabilit „regulile privind acordarea imunităţii unei persoane aflate sub un mandat internaţional de arest. Dacă această persoană vine pentru o conferinţă de pace – nu dacă vine din motive private”, a explicat Cassis.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a evocat posibilitatea organizării unui summit al păcii între Putin şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în Europa, „într-o ţară neutră, poate Elveţia”.

„Eu susţin ideea Genevei”, a spus Macron într-un interviu difuzat marţi mai devreme de postul de ştiri francez LCI.

Cassis a declarat că Elveţia este pe deplin pregătită să găzduiască o astfel de reuniune şi a subliniat experienţa îndelungată a ţării, militar neutre, în acest domeniu.

Totuşi, el a remarcat că Rusia s-a distanţat de Elveţia, după ce Berna a decis să se alinieze sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană, vecina sa, ca răspuns la invazia pe scară largă declanşată de Moscova în februarie 2022.

Cassis a precizat că şi-a „reiterat constant disponibilitatea” de a organiza asemenea întâlniri în discuţiile purtate în ultimele luni cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

„Mi s-a spus că, din moment ce Elveţia a adoptat sancţiunile europene, şi-au pierdut, în mod firesc, o parte din dorinţa de a face acest lucru în Elveţia”, a adăugat el.

Cassis a menţionat precedentul Conferinţei Mondiale a Preşedinţilor de Parlamente, desfăşurată luna trecută timp de trei zile la Geneva, sub egida Uniunii Interparlamentare.

Elveţia a permis participarea Rusiei, iar Valentina Matvienko, preşedinta Consiliului Federaţiei (camera superioară a Parlamentului rus), a luat parte la reuniune, în pofida sancţiunilor internaţionale.

Berna a explicat atunci că a acţionat în conformitate cu legislaţia şi acordurile internaţionale.

Autorităţile elveţiene pot autoriza excepţii de la restricţiile de călătorie, „în special dacă persoana participă la o conferinţă internaţională”, a declarat la acel moment un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe elveţian, citat de AFP.

Putin a vizitat ultima dată Geneva în iunie 2021, cu ocazia summitului cu preşedintele american de atunci, Joe Biden.

Cele mai recente negocieri bilaterale dintre Rusia şi Ucraina au avut loc la Istanbul. Turcia este privită de Moscova ca o gazdă mai prietenoasă, în ciuda apartenenţei sale la NATO.