A fost o seară care a stat sub semnul curajului, emoției și talentului. Ultimii 12 concurenți au urcat pe scena Românii au talent cu visuri mari și momente gândite până-n cele mai mici detalii. Unii dintre ei au uimit publicul prin forță, alții au cucerit prin sensibilitate, dar toți au demonstrat că locul lor este în lumina reflectoarelor.
A fost o seară de poveste, în care dansul, muzica și acrobațiile s-au îmbinat perfect. Alexia Tudose a adus o interpretare excepțională a piesei ”Over The Rainbow”. Jurații au fost impresionați de prestația fetei.
Următorul clasat în finală a fost Ianis Pîrșe, care a încântat publicul și jurații cu piesa ”În grădina lui Ion”, interpretată la țambal.
Iar acrobațiile de la Hakuna Matata au sfidat gravitația cu un moment incredibil de echilibristică.
Jurații au completat tabloul cu un wild card oferit lui Gabriel Doda, un copil care i-a impresionat prin dans într-una dintre semifinalele trecute. Aceștia se alătură celor 6 concurenți calificați în edițiile anterioare.
Săptămâna viitoare, sezonul 15 al show-lui Românii au talent ajunge la final. 10 concurenți vor lupta pentru marele premiu de 120 de mii de euro și titlul de cel mai talentat român.