Aterizare cu emoții pentru 164 de oameni dintr-un avion căruia i s-a rupt trenul de aterizare, în urma impactului dur cu pista, scrie digi24.ro
Scenele s-au petrecut în Caraibe. Aeronava venea din Canada și a atins pista violent, ceea ce a avariat aripa dreaptă și a provocat distrugerea trenului de aterizare din drepta.
Incidentul a declanșat intervenția rapidă a pompierilor, care au împrăștiat spumă ca măsură de precauție. Nimeni nu a fost rănit.
Aeroportul este considerat unul cu risc ridicat, din cauza pistei de doar 2.100 de metri și a curenților puternici, care pot face aterizarea mai dificilă.