România și Italia au fost împărțite între coduri roșii de vijelii și de caniculă. Totodată, la Budapesta, ploile au inundat un terminal al aeroportului internațional și au perturbat traficul aerian. Iar în Grecia, turiștii și localnicii se confruntă cu un val de căldură sufocant, cu temperaturi care depășesc 40 de grade Celsius.

După o zi de caniculă, o furtună violentă a lovit aproape toată România. În centrul Bucureștiului, circulația a fost suspendată după ce un copac doborât de vânt a rupt liniile de contact ale tramvaielor și troleibuzelor.

La Timișoara, vântul a atins 100 km pe oră. Pe autostrada din apropierea orașului Lugoj, remorca unui camion a fost ridicată de vijelie și a rămas suspendată, fiind repusă pe roți de câțiva șoferi. În oraș, o bucată de tablă smulsă de pe un bloc a lovit o femeie pe stradă. Victima a fost transportată în stare gravă la spital.

Și în Italia, vremea s-a schimbat brusc după câteva zile de caniculă. O furtună puternică a lovit nordul țării, ce a provocat moartea unei femei de 63 de ani și rănirea altor două persoane.

Pompierii italieni au intervenit la peste 50 de incidente cauzate de vânt, printre care copaci căzuți și subsoluri inundate.

În Grecia, canicula se menține. La Acropolis, turiștii au stat la cozi în plin soare, cu temperaturi de 41 de grade.

Turiștii veniți în capitala Greciei au căutat orice mijloc de protecție împotriva căldurii, de la pălării și umbrele, la umbra oferită de copaci.

Meteorologii au anunțat că valul de căldură din Grecia se va menține pe parcursul săptămânii.

În Ungaria, o ploaie cu grindină a dus la închiderea temporară a aeroportului din Budapesta. Terminalele au fost inundate, iar zeci de zboruri au avut întârzieri.

O furtună puternică a lovit și Croația, fiind însoțită de o tornadă. Vântul a rupt copaci și a provocat pagube în mai multe orașe, inclusiv în Zagreb. Meteorologii avertizează că fenomenele meteo extreme pun o presiune tot mai mare asupra întregii regiuni. Situația rămâne critică, iar alertele de vreme severă sunt active în mai multe țări.