Un val de caniculă afectează în continuare o mare parte din Europa. În Franța, temperaturile ridicate au provocat incendii care au cuprins peste 400 de hectare. În sudul Spaniei situația este și mai gravă. Autoritățile au emis cod roșu, iar termometrele au înregistrat până la 46 de grade Celsius. În același timp, Marea Britanie se confruntă cu un val de căldură ce ar putea doborî recorduri

În sud-vestul Franței e cod portocaliu de caniculă. Temperaturile au depășit 40 de grade Celsius, iar din cauza căldurii, incendiile de vegetație au mistuit peste 400 de hectare.

Din cauza arșiței, focul s-a extins rapid în întreaga zonă.

Și spaniolii sunt toropiți de căldură, cu maxime de până la 46 de grade. Mulți oameni folosesc umbrele pentru a se proteja de soare, iar sticlele de apă sunt mereu la îndemână.

„Suntem deja ocupați cu preluarea comenzilor. Trebuie să fim siguri dacă ne ajunge destule băuturi. Am comandat în plus, pentru că în fiecare zi suntem la capacitate maximă. Sunt foarte mulți oameni, se vede clar că plaja e plină. Ne așteptăm la o vară mai bună decât anul trecut.”

Restaurantele de pe plajele din Spania nu fac față mulțimii de oameni care vin să se răcorească. Din acest motiv, fiecare local se pregătește din timp pentru a le oferi clienților o experiență plăcută.

„Le spunem clienților că e mai bine să facă rezervare cu câteva zile înainte pentru că e imposibil să găsești o masă în aceeași zi.”

Iar în Marea Britanie se anunță a fi cea mai călduroasă vară. Recordurile de temperaturi înalte le-ar putea depăși chiar și pe cele din Mexic. Autoritățile avertizează locuitorii să fie prudenți atunci când ies la soare.

Avertizări de caniculă sunt și în anumite părți ale Portugaliei, Italiei și Croației, dar și în Belgia, Slovenia și Elveția. În unele țări, departamentele de urgență au raportat o creștere a cazurilor de insolație, care afectează în special persoanele în vârstă.