Capitalele europene se tem – și nu este pentru prima oară – că președintele rus Vladimir Putin va reuși să divizeze NATO și va obține tot ce își dorește în Ucraina. „Riscăm să devenim o notă de subsol a istoriei”, a declarat pentru CNN un diplomat european înaintea întâlnirii dintre Putin și Donald Trump ce va avea loc vineri, scrie hotnews.ro

Teama europenilor vine și din faptul că se știe foarte puțin despre ceea ce a propus Kremlinul pentru a opri luptele din Ucraina. Putin nu a dat niciun detaliu. Trimisul american Steve Witkoff nu a spus nimic după întâlnirea sa cu liderul rus de miercuri trecută.

„Europenii consideră acest lucru profund tulburător”

Trump însuși a declarat după plecarea lui Witkoff din Moscova: „Este foarte complicat. Vom recupera unele lucruri, vom face schimb de altele. Vor avea loc unele schimburi de teritorii, în beneficiul ambelor părți.”

Europenii se tem că „beneficiul ambelor părți” este un rezultat foarte puțin probabil. Nu există niciun indiciu că Putin și-ar fi modificat cu ceva pretențiile sale maxime – fie teritoriale, fie în ceea ce privește menținerea Ucrainei la statutul de sac de box pentru Rusia – o țară fără garanții de securitate și cu limite privind dimensiunea și capacitățile armatei sale.

„La Paris, Berlin sau Londra nu se consideră că ocuparea teritoriului altcuiva are vreo importanță pentru actuala administrație americană, iar europenii găsesc acest lucru profund tulburător”, a spus diplomatul pentru televiziunea americană.

Putin exclude ideea ca Zelenski să vină și el în Alaska

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a obținut duminică sprijinul diplomatic al Europei și al alianței NATO înaintea întâlnirii Rusia-SUA de săptămâna aceasta, în cadrul căruia Kievul se teme că Putin și Trump ar putea încerca să dicteze condițiile pentru încheierea războiului, notează și Reuters.

Trump, care de săptămâni întregi amenința cu noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru că nu a pus capăt războiului, a anunțat vineri că se va întâlni cu Putin, vineri, 15 august, în Alaska.

Un oficial al Casei Albe a declarat că Trump este deschis la participarea lui Zelenski, dar pregătirile sunt în curs doar pentru o întâlnire bilaterală.

Liderul de la Kremlin a exclus săptămâna trecută ideea de a se întâlni cu Zelenski, spunând că necesarele condiții pentru o astfel de întâlnire sunt „din păcate încă departe” de a fi îndeplinite.

Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat însă că Berlinul colaborează îndeaproape cu Washingtonul pentru a încerca să asigure prezența lui Zelenski la discuții.

„Nu putem accepta în niciun caz ca problemele teritoriale să fie discutate sau chiar decise între Rusia și America, peste capul europenilor și ucrainenilor”, a spus el. „Presupun că guvernul american vede lucrurile în același fel”, a adăugat Merz.

„Americanii pot forța Rusia să negocieze serios”

Trump a declarat că un potențial acord ar implica „un schimb de teritorii în beneficiul ambelor părți”, alimentând temerile Ucrainei că ar putea fi supusă presiunilor de a ceda teritorii.

Zelenski afirmă că orice decizie luată fără Ucraina va fi „născută moartă” și imposibil de pus în practică. Sâmbătă, liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, Finlandei și Comisiei Europene au declarat că orice soluție diplomatică trebuie să protejeze interesele de securitate ale Ucrainei și ale Europei.

„Statele Unite au puterea de a forța Rusia să negocieze serios”, a declarat duminică șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas. „Orice acord între SUA și Rusia trebuie să includă Ucraina și UE, deoarece este o chestiune de securitate a Ucrainei și a întregii Europe”, a adăugat ea.

Miniștrii de externe ai UE se vor reuni luni pentru a discuta pașii următori, a spus Kallas.

Recunoașterea de facto a ocupației ruse, o variantă

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru rețeaua americană ABC News că summitul de vineri va arăta care este de fapt poziția lui Putin, „cât de serios este în ceea ce privește încheierea acestui război teribil”.

El a adăugat: „Va fi, desigur, despre garanții de securitate, dar și despre necesitatea absolută de a recunoaște că Ucraina decide asupra propriului viitor, că Ucraina trebuie să fie o națiune suverană, care decide asupra propriului viitor geopolitic”.

Rutte a spus că un acord nu poate include recunoașterea legală a controlului rus asupra teritoriului ucrainean, deși ar putea include recunoașterea de facto. Rusia deține aproape o cincime din teritoriul țării.

Liderul NATO a comparat situația cu cea de după al Doilea Război Mondial, când Washingtonul a acceptat că statele baltice Letonia, Lituania și Estonia erau controlate de facto de Uniunea Sovietică, dar nu a recunoscut legal anexarea lor.

Moscova e furioasă pe implicarea Europei

Zelenski a declarat duminică: „Sfârșitul războiului trebuie să fie echitabil și sunt recunoscător tuturor celor care sunt astăzi alături de Ucraina și de poporul nostru”.

Un oficial european a declarat că Europa a venit cu o contrapropunere la cea a lui Trump, dar a refuzat să ofere detalii. Oficialii ruși au acuzat Europa că încearcă să zădărnicească eforturile lui Trump de a pune capăt războiului.

„Euro-imbecilii încearcă să împiedice eforturile americane de a ajuta la rezolvarea conflictului ucrainean”, a postat duminică pe rețelele de socializare fostul președinte rus Dmitri Medvedev.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat într-un comunicat virulent că relația dintre Ucraina și Uniunea Europeană seamănă cu „necrofilia”.

Roman Alekhin, un blogger rus de război, a declarat că Europa a fost redusă la rolul de spectator. „Dacă Putin și Trump ajung la un acord direct, Europa se va confrunta cu un fapt împlinit. Kievul – cu atât mai mult”, a spus el.