Moartea președintelui rus Vladimir Putin nu ar aduce sfârșitul războiului din Ucraina, a declarat expertul militar german Marcus Matthias Keupp. În opinia sa, Ucraina se va confrunta cu o amenințare permanentă din partea Rusiei, iar conflictul riscă să devină o „graniță etern sângeroasă” în Europa, scrie digi24.ro
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat expertul Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Viena.
„Putin este doar unul dintre nenumăraţii reprezentanţi ai unui regim autoritar, militant şi naţionalist”, a declarat Keupp, care predă la academia militară a universităţii tehnice ETH din Viena.
Dacă ar fi presată, Rusia ar continua agresiunea la un nivel inferior, a apreciat el, prognozând că „va exista o graniţă etern sângeroasă” în Ucraina.
Keupp a prezis că Moscova va continua să încerce să se infiltreze în ţările europene. Putin are deja de partea sa liderii Ungariei şi Slovaciei şi are acelaşi obiectiv şi în Austria şi Germania, a avertizat el. „Va încerca să genereze majorităţi radicale de stânga şi de dreapta, aducând la putere acolo partide care să-i reprezinte opiniile şi să-i susţină agenda”, a apreciat Keupp.
Expertul militar german dezaprobă încercările Uniunii Europene de reînarmare, spunând că există o diferenţă între a avea bani şi a avea coloana vertebrală pentru a-i folosi. „Poţi cumpăra un pistol, dar trebuie să vrei să tragi cu el”, a explicat Keupp. El a cerut ''o maximizare'' a livrărilor de arme către Ucraina pentru a realiza pacea.