Oamenii de stiinta credeau ca oamenii ar putea inota pana la o adancime maxima de 30 de metri cu o singura respiratie, fara sursa de oxigen. Amber Bourke a coborit mai mult de 70 de metri, iar fenomenul nu are o explicatie fiziologica, relateaza The Guardian.
Cu ani in urma, australianca Amber Bourke avea 20 de ani si calatorea Egipt cand a descoperit ceva uimitor despre ea insasi. Intr-un mic sat din peninsula Sinai, a dat peste un loc in care se faceaau „scufundari libere” – scufundari subacvatice fara aparat de oxigen – si a decis sa incerce.
„Mi-am tinut respiratia timp de patru minute si am coborit pana la 18 metri”, spune Bourke, care este actuala campioana australiana la scufundari libere. „Nici nu credeam ca e omeneste posibil”, spune ea.
In 2018, Bourke era printre cele mai bune sportive din lume si, in apele adanci de pe coasta Filipinelor, a incercat sa doboare recordul mondial feminin.
In aceasta competitie, un scafandru coboara vertical in apa, cu o singura respiratie, folosind doar forta musculara pentru a se propulsa in jos. Cu fiecare metru de coborare, presiunea asupra corpului creste, micsorand spatiile care contin aer. La 30 de metri adancime, cea mai mare pe care medicii credeau ca oamenii o pot atinge – presiunea exercitata asupra corpului este de patru ori mai mare decat la suprafata, iar volumul de aer din interiorul corpului s-a micsorat la un sfert.
Bourke a ajuns de 73 de metri – un record mondial – dar a lesinat timp de secunda dupa ce a ajuns la suprafata, iar acest lucru a descalificat-o.
„Daca stai suficient de mult sub apa, exista intotdeauna riscul ca nivelul de oxigen sa scada la o limita sub care creierul va decide sa se inchida pentru a se proteja de leziuni. Deci, intr-un fel, este un lucru bun, dar e frustrant la sfarsitul unei scufundari lungi”, spune ea.
Recordul mondial la barbati pentru scufundare fara aripioare ajutatoare este de 102 de metri, iar scufundarea a durat patru minute si 14 secunde. Cu aripioare, recordul este de 131 de metri. Pentru disciplina „apnee statica”, in care un concurent nu coboara la mare adancime, doar sta sub apa, recordul pentru tinerea respiratiei este de 11 minute si 54 de secunde.
Dr. Anthony Bain, fiziolog vascular de la Universitatea Windsor din Canada, a cercetat fiziologia retinerii respiratiei – inclusiv prin experimente cu scafandri de elita – si spune ca multi dintre cei care practica acest sport la nivel profesionist au volume pulmonare mai mari decat un om obisnuit. Studiile efectuate asupra populatiilor native care fac scufundari, de exemplu populatia Bajau din sud-estul Asiei, „au demonstrat, de asemenea, spline mai mari, care, teoretic, permit tinerea respiratiei pentru mai mult timp, prin contractia splinei si eliberarea de celule rosii in sange”.
Totusi, este vorba si despre o abilitate invatata. Potrivit lui Bain, studiile sugereaza ca scafandrii de elita si-au „imbunatatit” raspunsul la scufundari. Ar putea fi si o adaptare evolutiva – un vestigiu de acum miliarde de ani, cand toata viata era acvatica – un reflex care se declanseaza atunci cand fata unui mamifer intra in contact cu apa. Acest lucru determina o serie de raspunsuri fiziologice pentru supravietuire, cum ar fi incetinirea ritmului cardiac si a metabolismului si o redirectionare a sangelui catre organele vitale, inclusiv catre plamani, pentru a le sustine impotriva presiunii, spune medicul.