Femeia despre care presa rusă din exil scrie că este fiica ascunsă a președintelui rus Vladimir Putin, Elizaveta Krivonoghih, lucrează ca manager la două galerii de artă din Paris cunoscute pentru promovarea artei anti-război, a relatat pe pagina sa de Facebook artista Nastia Rodionova, citată de siteul rusesc din exil, Meduza, potrivit hotnews.ro.
Rodionova, care a fugit în Franța și a primit azil politic în 2022, după începerea războiului din Ucraina, a susținut că a auzit „un zvon” conform căruia Krivonoghih lucrează la Studio Albatros și L Galerie, două galerii din Paris unde artiști ruși și ucraineni își expun lucrările care condamnă invazia Rusiei în Ucraina.
O anchetă despre averea mamei sale, care a fost cu Putin
Potrivit artistei, o prietenă i-a confirmat că o cunoaște pe managera acestor spații, o tânără pe nume „Liza”, a cărei descriere corespunde cu cea a Elizavetei Krivonoghih.
Primele informații despre fiica lui Putin au apărut în 2020, conform site-ului de investigații Proekt, într-o anchetă care viza averea Svetlanei Krivonoghih, despre care s-a scris că ar fi avut o relație cu Vladimir Putin. Publicația independentă a relatat că fiica acesteia, născută în 2003, seamănă foarte tare cu liderul de la Kremlin, ceea ce a alimentat speculațiile că Putin ar avea o fiică pe care nu o recunoaște.
Ulterior, presupusa fiică a președintelui rus a fost identificată sub numele de „Luiza Rozova”. Kremlinul a catalogat aceste zvonuri drept „nefondate și neconvingătoare”.
Presa ucraineană a făcut legătura între numele Elizaveta Rudnova și Krivonoghih în noiembrie 2024, relatând că tânăra studiază la ICART, o universitate privată din Paris, sub numele de Luiza Rozova.
Numele managerei de la galerii: „Liza Rudnova”
Nastia Rodionova a povestit și că s-a întâlnit cu președintele galeriei L Association, Dmitri Dolinski, pentru a-l întreba mai multe informații despre managera numită Liza. Dolinski a declarat că nu își întreabă angajații despre părinții lor, dar a recunoscut că numele de familie al femeii este Rudnova, conform artistei.
În 2020, Proekt a relatat și despre legăturile Svetlanei Krivonoghih cu omul de afaceri Oleg Rudnov, prieten din copilărie cu liderul de la Kremlin.
Contactat de Meduza, Dolinski a confirmat că Liza Rudnova este fiica Svetlanei Krivonoghih. El a recunoscut și că „seamănă foarte mult cu fiica lui Putin”, ale cărei fotografii au fost publicate în trecut.
Potrivit președintelui L Association, Rudnova este studentă la Paris și face un stagiu de practică.