„The Two Popes”- „Cei doi Papi”, un film Netflix despre papa Francisc și predecesorul său, papa Benedict al XVI-lea, este readus în atenție de The New York Times după moartea suveranului pontif în vârstă de 88 de ani. Pelicula cu actorii veterani Jonathan Pryce și Anthony Hopkins în cele două roluri principale a fost pe larg apreciată în momentul lansării sale și a primit inclusiv 3 nominalizări la Premiile Oscar, scrie hotnews.ro.
Regizat de apreciatul cineast brazilian Fernando Meirelles (City of God, The Constant Gardener) și lansat în 2019 pe Netflix, filmul Cei doi papi înfățișează o întâlnire imaginară între Benedict, aflat într-o criză de credință și care ia în calcul retragerea din funcția de papă, și Francisc, pe atunci încă cardinalul Jorge Mario Bergoglio, care petrec o zi discutând despre credință, doctrină și istorie.
Filmul, care plasează întâlnirea dintre cei doi în 2012, este „adesea amuzant și profund umanizant, incluzând o secvență care explorează îndoielile lui Bergoglio legate de un episod din trecutul său. Însă cea mai mare forță a filmului Cei doi papi stă în felul în care reușește, prin ficțiune, să arunce lumină asupra diviziunilor din cadrul Bisericii Catolice între o aripă tradiționalistă și una mai progresistă. E ca și cum ai privi două epoci ciocnindu-se, apoi rugându-se una pentru cealaltă”, notează The New York Times.
Lungmetrajul surprinde practic perioada care a precedat momentul retragerii lui Benedict al XVI-lea din funcția de papă în 2013, într-un gest fără precedent, și discuțiile pe care acesta le-ar fi avut cu succesorul său.
Filmul se bazează pe piesa de teatru cu același nume a autorului și scenaristului neozeelandez Anthony McCarten, cunoscut pentru semnarea scenariilor unor filme ca The Theory of Everything, Darkest Hour sau Bohemian Rhapsody.
Cei doi papi i-a adus lui McCarten în 2020 o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, în timp ce Jonathan Pryce și Anthony Hopkins au fost nominalizați la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, respectiv secundar. Chiar dacă premiile pentru cei mai buni actori au mers în cele din urmă la Joaquin Phoenix (Joker) și Brad Pitt (Once Upon a Time in Hollywood), interpretările lui Pryce și Hopkins au fost pe larg lăudate de criticii de film.
Cum Cei doi papi este un film original al Netflix, el poate fi văzut în continuare pe platforma americană de streaming. El a are o rată a aprobării de 88% atât din partea criticilor de film, cât și a publicului, pe agregatorul de recenzii Rotten Tomatoes, în timp ce pe popularul site IMDb are o notă medie solidă de 7,6 / 10 din aproape 140.000 de recenzii.
Filmul Netflix despre papii Francisc și Benedict nu ar trebui privit ca un documentar
Revista Vanity Fair sublinia încă din 2019 că filmul regizat de Meirelles și scris de McCarten pe baza piesei sale de teatru își asumă mai multe libertăți creative față de evenimentele care au avut loc în realitate.
Deși întâlnirea din 2012 este o ficțiune, este adevărat că cei doi s-au întâlnit la Castel Gandolfo, dar acest lucru s-a întâmplat în martie 2013, după ce Benedict demisionase și Bergoglio devenise succesorul său.
O altă diferență majoră este legată de discuțiile din jurul lui Marcial Maciel Degollado, fondatorul ordinului preoțesc Legiunea lui Hristos, un pedofil în serie favorizat la Vatican în perioada în care Benedict, înainte să devină papă, era șeful departamentului pentru doctrină a Sfântului Scaun. „Ni se insinuează în mod clar să deducem că Benedict a mușamalizat infacțiunile unui abuzator important din rândul clerului, iar un Bergoglio indignat îl apostrofează pe Benedict pentru acest eșec șocant”, notează Vanity Fair.
Lucrurile au stat însă altfel. Odată ajuns papă după moartea lui Ioan Paul al II-lea, Benedict a luat măsuri împotriva lui Marcial.
De asemenea, în film Bergoglio se opune activ ideii de a deveni papă. În realitate, el a avut un set bine pus la punct de politici pregătite dinainte de alegerea sa, pe care le-a exprimat într-un discurs susținut înaintea conclavului: acceptarea necondiționată a comunităților LGBTQ, respingerea clericalismului – intervenția Bisericii în viața politică -, colaborare strânsă cu alte religii, admiterea la Euharistie a celor divorțați și recăsătoriți, disponibilitatea de a discuta despre diaconi femei și preoți căsătoriți, accent pe păcatele împotriva mediului mai degrabă decât pe cele sexuale sau legate de „viață”, și altele.
„Conclavul”, un film despre uneltirile de la Vatican pentru alegerea unui nou papă
The New York Times amintește acum și despre un alt film cu tematică papală, thrillerul Conclave apărut anul trecut în regia cineastului german Edward Berger. Conclavul este de asemenea un lungmetraj de ficțiune, bazat pe un roman publicat în 2016, la 3 ani după începerea pontificatului lui Francisc.
Însă un personaj-cheie din film este un arhiepiscop mexican care lucrează la Kabul, un reformator ce cere Bisericii să se concentreze asupra celor marginalizați și excluși istoric de instituție.
„Între personajul din Conclavul și actualul papă – care a murit luni, în ziua de după Paște – existau multe deosebiri. Însă un activist atât de simplu și elocvent pe ecran nu putea să nu amintească pe Francisc, primul cleric latino-american care a urcat pe tronul papal. A stârnit atât admirație, cât și controverse, în principal prin grija sa pentru săraci, imigranți și refugiați; apelurile sale la protejarea mediului; și eforturile sale în sprijinul catolicilor gay și lesbiene. Aceste acțiuni au inflamat aripile mai conservatoare ale Bisericii, dar l-au apropiat de mulți oameni – catolici sau nu – care au văzut în viața și învățăturile sale o cale nouă de urmat”, notează NYT.
Ziarul american mai notează că, odată cu alegerea succesorului lui Francisc în lunile următoare, e probabil ca filmul să redevină popular: o dramă plină de suspans, cu Ralph Fiennes în rolul unui cardinal care încearcă să facă ceea ce este corect, în mijlocul unei lupte pentru putere în jurul papalității.
Deși Conclavul scoate în evidență, la fel ca Cei doi papi, diviziunile din conducerea Bisericii în privința genului și sexualității, a dinamicilor de putere și a sensului credinței, este totodată și un thriller veritabil, cu un final surprinzător. „E un pic absurd, sigur. Dar este și emoționant – și o reamintire a ceea ce este în joc pentru Biserică de acum înainte”, conchide NYT.