Statul francez şi forţele politice din Noua Caledonie, reunite de aproape zece zile lângă Paris pentru a încerca să contureze un viitor instituţional pentru arhipelagul francez din sudul Pacificului, au semnat sâmbătă dimineaţa un acord „istoric”, conform anunţurilor făcute de mai mulţi participanţi la summit, citate de AFP, transmite g4media.ro.

Detaliile acestui acord, convenit în zori după o ultimă noapte de negocieri la Bougival, în vestul Parisului, unde reprezentanţii caledonieni sunt reuniţi din 2 iulie, nu sunt încă cunoscute. Acordul urmează să fie validat în Noua Caledonie de către mandanţii diferitelor delegaţii.

„A fost semnat un acord istoric”, au declarat între-un comunicat grupul loialiştilor care nu susţin independenţa.

Fără a preciza conţinutul textului semnat, acesta asigură că acordul va permite „redeschiderea corpului electoral pentru mulţi caledonieni”.

De asemenea, salută faptul că „această alegere respectă voinţa suverană exprimată de caledonieni” în timpul celor trei referendumuri pentru independenţă din 2018, 2020 şi 2021 şi menţionează „concesii’, precum „transformarea colectivităţii Noii Caledonii într-un stat integrat în ansamblul naţional”.

„Este semnat. Un statut în Franţa. Cu caledonienii care rămân francezi. Niciun alt referendum în vedere, cu excepţia celui care va fi organizat pentru a valida acest acord. O deschidere a corpului electoral”, a declarat deputatul care se opune independenţei Nicolas Metzdorf într-o reacţie transmisă AFP.

„Ni s-a prezis un referendum pe tema statutului de asociere în 15 ani. Am făcut concesii mari pentru a evita acest lucru şi pentru a proiecta definitiv Noua Caledonie în viitor, fără o dată limită”, a adăugat el.

„Este momentul pentru explicaţii şi pentru relansarea economică”, a subliniat el, în contextul în care Noua Caledonie a fost devastată de revoltele din mai 2024, soldate cu 14 morţi şi daune de peste două miliarde de euro.

„Această înţelegere permite renaşterea speranţei”, a reacţionat pentru AFP Philippe Gomes, liderul partidului Caledonia Împreună. În opinia sa, Parlamentul trebuie să se reunească la Versailles în ultimul trimestru al anului pentru a „constituţionaliza” acordul, înaintea unui referendum local.

Alegerile provinciale, cruciale pentru arhipelag şi programate să aibă loc până cel târziu la sfârşitul lunii noiembrie, sunt amânate.

Conform informaţiilor AFP, acordul stabileşte un „stat al Noii Caledonii” înscris în Constituţia Republicii Franceze. Va fi creată o naţionalitate caledoniană şi acest stat va putea fi recunoscut de comunitatea internaţională.

Se aşteaptă ca ministrul francez pentru teritoriile de peste mări, Manuel Valls, să aducă mai multe detalii despre acest acord care trebuie să fie confirmat în cadrul instituţiilor din Noua Caledonie şi care a fost negociat timp de zece zile, informează EFE.

Noua Caledonie, fostă colonie franceză cu 270.000 de locuitori care a devenit teritoriu de peste mări după al Doilea Război Mondial, trece prin tensiuni recurente între aborigenii kanaci şi cetăţenii sosiţi din Franţa metropolitană.

Kanacii, care reprezintă 41% din populaţie şi sunt în mod special afectaţi de sărăcie şi excluziune, sunt susţinători ai independenţei şi au acuzat statul francez că a umflat recensămintele electorale promovând sosirea alegătorilor care susţin dependenţa de Franţa.

Cele trei referendumuri de autodeterminare (2018, 2020 şi 2021) s-au încheiat cu un ‘nu’, în mijlocul boicotului şi a criticilor din partea autorităţilor kanace.