Sute de mii de persoane au participat sâmbătă la mitinguri pro-palestiniene în Europa, cerând încetarea imediată a războiului din Gaza și eliberarea activiștilor aflați la bordul unei flote care transporta ajutoare umanitare în enclavă, pe care armata israeliană a interceptat-o, relatează AFP și France 24, scrie hotnews.ro.
Sute de mii de oameni au mărşăluit prin centrul Romei, în cea de-a patra zi consecutivă de proteste în Italia, de când Israelul a interceptat o flotilă internaţională care încerca să livreze ajutoare în Gaza şi a reţinut activiştii acesteia, relatează Reuters.
Sute de mii de persoane au mărșăluit la Roma
Oamenii, purtând pancarte şi steaguri şi scandând „Palestina liberă” şi alte sloganuri, au defilat pe lângă Colosseum, participând la un marş care, potrivit organizatorilor, a atras peste 1 milion de oameni, în timp ce poliţia a estimat numărul participanţilor la aproximativ 250.000, scrie News.ro.
„Sunt aici împreună cu mulţi alţi prieteni, deoarece consider că este important ca noi toţi să ne mobilizăm individual”, a declarat Francesco Galtieri, un muzician în vârstă de 65 de ani din Roma.
„Dacă nu ne mobilizăm cu toţii, atunci nimic nu se va schimba”, a spus el.
Protestul, desfăşurat sub un soare strălucitor, a fost paşnic, la el participând studenţi, copii şi vârstnici. De asemenea, au fost afişate cel puţin un banner care saluta atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului şi au fost intonate scandări anti-israeliene.
Ciocniri cu poliția
La sfârşitul marşului, aproximativ 200 de persoane s-au separat şi s-au ciocnit cu ofiţerii în echipament anti-revoltă în apropierea bazilicii Sfânta Maria Mare, a declarat poliţia. Ofiţerii au răspuns cu gaze lacrimogene şi un tun de apă.
Protestatarii au aruncat cocktailuri Molotov şi au incendiat o maşină de poliţie, a informat agenţia de ştiri AGI.

O parte din manifestanți s-a ciocnit cu poliția după un marș pro-palestinian în Roma. Sursă foto: Stefano Ronchini / Zuma Press / Profimedia
De când Israelul a început să blocheze flota miercuri seara, au izbucnit proteste în toată Europa şi în alte părţi ale lumii, dar în Italia acestea au avut loc zilnic, în mai multe oraşe.
Vineri, sindicatele au convocat o grevă generală în sprijinul flotilei, cu demonstraţii în toată ţara care au atras peste 2 milioane de oameni, au declarat organizatorii.
Ministerul de Interne a estimat participarea la aproximativ 400.000 de persoane. Guvernul de dreapta al Italiei a criticat protestele.
Proteste pro-Palestina în Spania
Aproximativ 70.000 de persoane au ieșit în stradă în Barcelona, potrivit poliției, în timp ce guvernul de la Madrid a declarat că aproape 92.000 de persoane au mărșăluit în capitala Spaniei.

Protest pro-Palestina în Madrid. Sursă foto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia
Câteva mii de persoane au mărșăluit prin centrul capitalei irlandeze, Dublin, pentru a marca ceea ce organizatorii au numit „doi ani de genocid” în Gaza.
Alături de Irlanda, Spania este unul dintre cei mai fervenți critici europeni ai ofensivei militare israeliene din Gaza, declanșată de atacul militanților Hamas din 7 octombrie 2023 asupra comunităților israeliene din apropierea Fâșiei Gaza.

Manifestație pro-palestiniană în Dublin. sursă foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Guvernul Meloni, criticat pentru lipsa de reacție
În Italia, însă, guvernul de extremă dreapta al prim-ministrului Giorgia Meloni a fost criticat pentru lipsa de reacție față de asediul teritoriului palestinian.
Sâmbătă, Meloni i-a acuzat pe demonstranți că au vandalizat o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea cu graffiti în fața gării principale din Roma, calificând acest gest drept „un act rușinos”.
Flotila Sumud, care a fost interceptată miercuri, a plecat din Barcelona la începutul lunii septembrie și încerca să spargă blocada israeliană asupra Gazei, unde, potrivit Organizației Națiunilor Unite, a izbucnit foametea.
Organizatorii susțin că acțiunile Israelului au fost „ilegale”, întrucât navele au fost interceptate în timp ce se aflau în apele internaționale.
La Paris, unde s-au adunat aproximativ 10.000 de persoane, Helene Coron, purtătoarea de cuvânt a contingentului francez al Sumud, a declarat mulțimii: „Nu ne vom opri niciodată. Această flotilă nu a ajuns la Gaza. Dar vom trimite alta, apoi încă una, până când Palestina și Gaza vor fi libere”.
La Londra, poliția a declarat că a făcut cel puțin 442 de arestări în cadrul unei adunări în sprijinul grupului interzis pro-palestinian. Prim-ministrul britanic Keir Starmer a îndemnat protestatarii să rămână acasă în acest weekend, după atacul mortal de joi asupra unei sinagogi.