Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că bănuiește că Rusia se află în spatele multora dintre dronele observate în Germania în acest weekend, inclusiv a celor care au perturbat zeci de zboruri pe aeroportul din München, potrivit Reuters, scrie hotnews.ro.

„Presupunerea noastră este că Rusia se află în spatele majorității acestor zboruri efectuate de drone”, a declarat el.

Friedrich Merz a adăugat că frecvența incursiunilor în spațiul aerian european este fără precedent, chiar și în comparație cu perioada Războiului Rece, dar că niciuna dintre dronele observate până acum nu era înarmată. Toate erau în misiuni de recunoaștere, a spus el.

Anterior declrațiilor lui Merz, ministrul Apărării al Germaniei, Boris Pistorius, a îndemnat la calm după alertele cu drone de la aeroportul din Munchen și a cerut mai multe prerogative pentru poliția regională și infrastructurile critice pentru a lupta contra acestui tip de incident.

„Desigur, înțeleg insecuritatea”, dar, până în prezent, dronele observate „nu au constituit o amenințare concretă”, a spus ministrul într-un interviu duminică pentru ziarul economic Handelsblatt. „Avem mijloace să reacționăm, chiar dacă nu avem încă toate capacitățile pe care le-am dori”, a adăugat el.

Traficul aerian a fost reluat sâmbătă pe aeroportul din Munchen, care mai semnala duminică pe site-ul său câteva „repercusiuni” minore asupra orarului de zboruri. Aeroportul își suspendase vineri traficul pentru a doua noapte consecutivă în urma unei noi alerte cu drone.

În ultimele săptămâni, aeroporturile din mai multe aeroporturi din Europa au semnalat prezența unor drone și au înregistrat întârzieri ale zboruri sau chiar anulări din această cauză. Autorităţile daneze şi poloneze au arătat rapid cu degetul spre Rusia pentru aceste incidente, însă Moscova a negat acuzațiile.