A fost activat planul rosu de interventie, vineri dimineata, in juderul Constanta. Un autocar in care se aflau 49 de copii si 11 adulti s-a rasturnat in apropiere de Aeroportul "Mihail Kogalniceanu".



Echipajul unei ambulanţe care se îndrepta catre un pacient a dat alarma. În urma impactului, trei fetiţe, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, şi mama a doi dintre copiii raniţi, au ajuns la spital.


Oamenii care au scapat nevatamaţi au fost cazaţi la Casa de Cultura din comuna Mihail Kogalniceanu.


Din primele informaţii se pare ca pasagerii sunt din Ucraina, însa autocarul este înmatriculat în Bulgaria.


Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea, pompierii au fost anuntati în noaptea de joi spre vineri de producerea unui accident rutier pe DN2A, în apropiere de intersectia cu DJ228, între localitatile Ovidiu si Mihail Kogalniceanu, dupa ce un autocar în care se aflau 60 de persoane s-a rasturnat pe o parte.

Autoritatile au activat Planul Rosu de Interventie, iar la fata locului au fost trimise trei ambulante SMURD (2 de tip B si 1 de tip C) , zece ambulante ale Serviciului Judetean ( 9 tip B si 1 tip C), o autospeciala de descarcerare, un microbuz pentru transport persoane, doua autospeciale transport personal si victime multiple, autospeciala de interventie la accidente colective si calamitati.

La fata locului au fost gasite 60 de persoane, dintre care 49 de copii si 11 adulti.

Conform reprezentantilor Serviciului Judetean de Ambulanta, autocarul rasturnat a fost gasit de un echipaj de ambulanta care mergea în localitatea Mihail Kogalniceanu la un pacient cu durere toracica. Cadrele medicale au oprit, au acordat primul ajutor si au sunat la 112.

În urma accidentului, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta au fost transportati o fata în vârsta de 10 ani cu traumatism cranian, o fata de 14 ani cu traumatism lombar si o alta fata de 13 ani cu un traumatism lombar si unul toracic. Copiii au fost însotiti la unitatea medicala si de o femeie, mama a doua dintre fete, aceasta nefiind ranita.

De asemenea, persoanele din autocar au fost duse la caminul cultural din Mihail Kogalniceanu. În mijlocul de transport se aflau cetateni din Ucraina, iar autocarul era înmatriculat în Bulgaria.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie Constanta, autocarul era condus de un barbat de 52 de ani din Ucraina, iar accidentul ar fi avut loc din cauza neatentiei în conducere, mijlocul de transport parasind carosabilul si rasturnându-se în partea dreapta. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.