Profesorii, mecanicii de locomotivă, farmaciştii şi personalul spitalicesc din Franţa a intrat joi în grevă, în semn de protest faţă de reducerile bugetare iminente, transmite Reuters, scrie știrileprotv.ro

Sindicatele solicită anularea planurilor fiscale ale precedentului Guvern, creşterea cheltuielilor cu serviciile publice, creşterea impozitelor pentru cei bogaţi şi abandonarea unei modificări nepopulare care să-i oblige pe oameni să lucreze mai mult înainte de a ieşi la pensie.

La Paris, multe linii de metrou urmează să fie suspendate pentru cea mai mare parte a zilei, cu excepţia orelor de vârf de dimineaţă şi după-amiază. Elevii s-au adunat pentru a bloca intrarea în unele şcoli.

„Blocaţi-vă liceul împotriva austerităţii", se putea citi pe o pancartă ridicată de un elev în faţa liceului Maurice Ravel din capitala Franţei.

Protestele au loc în contextul în care preşedintele Emmanuel Macron şi noul său prim-ministru, Sebastien Lecornu, se confruntă cu o criză politică şi presiuni pentru a aduce finanţele sub control în a doua cea mai mare economie a zonei euro.

Până la 800.000 de persoane sunt așteptate la manifestații

O sursă din Ministerul de Interne a declarat că se aşteaptă ca până la 800.000 de persoane să participe joi la greve şi proteste.

„Muncitorii pe care îi reprezentăm sunt furioşi", au declarat principalele sindicate din ţară într-o declaraţie comună în care au respins planurile fiscale "brutale" şi "incorecte" ale Guvernului anterior.

Deficitul bugetar al Franţei de anul trecut a fost aproape dublu faţă de plafonul de 3% al UE, dar, oricât de mult ar dori să reducă acest deficit, Lecornu se va confrunta cu o bătălie politică pentru a obţine sprijin parlamentar pentru un buget pentru 2026.

Predecesorul lui Lecornu, Francois Bayrou, a fost demis de Parlament săptămâna trecută din cauza planului său de restrângere bugetară de 44 de miliarde de euro. Noul prim-ministru nu a spus încă ce va face cu planurile lui Bayrou, deşi a deschis calea către compromisuri.

„Vom continua să ne mobilizăm atâta timp cât nu există un răspuns adecvat",a declarat şefa sindicatului CGT, Sophie Binet, după întâlnirea cu Lecornu la începutul acestei săptămâni. "Bugetul va fi decis pe străzi", a adăugat Sophie Binet.

Unul din trei profesori de şcoală primară participă la grevă, a transmis sindicatul FSU-SNUipp.

Circulaţia trenurilor regionale a fost puternic afectată de grevă, în timp ce majoritatea liniilor de tren de mare viteză TGV din ţară vor funcţiona, au declarat oficialii. Protestatarii s-au adunat pentru a încetini traficul pe o autostradă din apropierea oraşului Toulon, din sud-estul ţării.

De asemenea, producţia de energie nucleară a companiei franceze de utilităţi EDF a scăzut uşor, cu 1,1 gigawaţi, joi dimineaţa, arată datele companiei, deoarece lucrătorii au redus producţia de energie la reactorul Flamanville 1.

Sindicatul fermierilor Confederation Paysanne a lansat şi el un apel la mobilizare. Şi farmaciştii sunt nemulţumiţi de schimbările care le afectează activitatea, iar sindicatul farmaciştilor USPO a transmis că un sondaj realizat în rândul farmaciilor a arătat că 98% dintre acestea s-ar putea închide joi.

Aproximativ 80.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi desfăşuraţi pe tot parcursul zilei, a declarat joi dimineaţa ministrul de Interne, Bruno Retailleau.