Președintele interimar al României Ilie Bolojan a participat miercuri la Summitul Romanian Business Leaders, unde a subliniat că România poate face istorie la votul din 18 mai, transmite hotnews.ro.

„Nu suntem într-o situație ideală. Trebuie să recunoaștem asta”, a spus Bolojan.

„Am spus duminica trecută că vremurile liniștite au apus și că fiecare român care se duce să voteze poate să facă istorie. Acum, de duminică într-o săptămână, cred că fiecare român care se va duce la vot va face istorie. Și rugămintea mea este să vă duceți să votați, așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la statutul României în această lume, gândiți-vă la demnitate, la oamenii care lucrează, gândiți-vă la normalitate. Și toate aceste lucruri înseamnă totuși România Europeană, România care muncește, România care înțelege că performanța se face cu seriozitate și nu cu scandal”, a spus Bolojan.

Președintele interimar a decorat asociația Romanian Business Leaders cu ordinul „Meritul pentru promovarea drepturilor omului” în grad de cavaler.

„Este onorant pentru mine ca, în calitate de Președinte interimar, să particip la această gală, o gală a unei organizații care, prin proiectele pe care le-ați derulat în toți acești ani și care au fost prezentate în minutele de dinainte, arată importanța activităților dumneavoastră, și am spus că România nu se schimbă din București, dintr-o guvernare sau alta, ci România se schimbă din fiecare loc unde românii din companiile private sau din sectorul public își fac datoria. Dar România se schimbă cu viteză mai mare când oamenii fac mai mult decât li se cere, și ceea ce faceți dumneavoastră – faceți mai mult decât vi se cere – asta înseamnă accelerarea schimbării, asta înseamnă nu doar o Românie mai antreprenorială, ci o Românie mai bună pentru toți, și pentru toate aceste lucruri vă mulțumesc”, a spus Bolojan.

El i-a mulțumit lui Dragoș Anastasiu, care este membru al Consiliului Consultativ al Fundației Romanian Business Leaders de aproape un deceniu.

„Și am considerat că este un lucru de respectat să vi se recunoască această contribuție, și Instituția Președintelui României a luat decizia să acorde această recunoaștere, așa cum am spus, ca o formă de respect pentru ceea ce faceți, pentru eforturile dumneavoastră. Și vreau să-i mulțumesc pe această cale domnului Dragoș Anastasiu pentru colegialitate și pentru că spiritul dumneavoastră l-a mutat și la Cotroceni. Facem mai mult decât ni se cere”, a mai declarat președintele interimar al României.

Din februarie 2025, Dragoș Anastasiu ocupă funcția de Consilier onorific al Președintelui interimar al României pentru relația cu mediul de afaceri.

Tema din acest an a summitului este „Încredere în România”, potrivit organizatorilor.

Întâlnirea, care a fost transmisă în direct pe pagina Administrației Prezidențiale, a început cu imnul de stat al României.

„În perioada 7 – 8 mai, comunitatea Romanian Business Leaders se reunește în cadrul evenimentului său central anual, reunind peste 350 de antreprenori și lideri de top din mediul de afaceri românesc.

Acest eveniment emblematic îmbină armonios cunoașterea, interactivitatea, inspirația, socializarea, munca și distracția cu scopul de a dezbate subiecte actuale de interes, dar și de a genera proiecte concrete pentru a dezvolta România în care și generațiile viitoare să își dorească să trăiască”, potrivit organizatorilor.