Papa Francisc, pe numele de mirean Jorge Mario Bergoglio, a murit luni, în a doua zi de Paște, la 88 de ani. A fost suveran pontif timp de 12 ani și a revoluționat Biserica Catolică. A fost însă un preot nonconformist încă din tinerețe, relatează digi24.ro.

El s-a născut la 17 decembrie 1936 în Buenos Aires, Argentina. Era unul dintre cei cinci copii ai unor imigranți italieni: tatăl său, Mario José Bergoglio, era muncitor feroviar, iar mama sa, Regina María Sívori, era casnică. 

A crescut în cartierul Flores, unde a fost influențat încă de mic de credința catolică puternică a familiei sale și de cultura argentiniană, iar în adolescență și-a manifestat interes pentru viața spirituală. 

După ce a terminat liceul la Escuela Nacional de Educación Técnica Nr. 27, unde s-a calificat ca tehnician chimist, a lucrat pentru scurt timp într-un laborator și mai târziu ca paznic într-un bar. 

La vârsta de 21 de ani, după o boală gravă care l-a forțat să-și reevalueze viața, a intrat la seminarul de la Villa Devoto și apoi și-a continuat studiile la seminarul iezuit Inmaculada Concepción din Santa Fe. 

În 1958 a intrat în Societatea lui Isus (Iezuiți) și și-a finalizat studiile teologice la Colegio Máximo de San José din San Miguel, unde a fost hirotonisit ca preot în 1969. 

A devenit cardinal în 2001 și papă în 2013. Dar chiar și după ce a urcat pe scara ierarhică a Bisericii, Bergoglio a trăit o viață simplă. Călătorea cu transportul public sau pe jos, în loc să folosească o mașină cu șofer, și a fost mereu preocupat în special de ajutorarea săracilor.