Piața Sfântul Petru din Vatican a fost cuprinsă de liniște și emoție profundă după vestea neașteptată a morții Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani. Anunțul a venit chiar în Lunea Paștelui, o zi sfântă și sărbătoare legală în Italia, când mulți credincioși și turiști vizitau Roma și Vaticanul, potrivit AFP.
„Am fost acolo din întâmplare, am auzit știrea într-un magazin, la radio. Este un mare papă care a plecat, a schimbat multe lucruri, a rupt bariere. A fost o persoană minunată, o persoană simplă”, a spus Fabio Malvesi, în vârstă de 66 de ani.
În piață, atmosfera e una de doliu colectiv. Echipaje de televiziune și polițiști se mobilizează pentru a face față valului de oameni care se îndreapă spre centrul spiritual al Bisericii Catolice.
Printre cei prezenți se afla și Cristina Borsetto, venită din Padova împreună cu familia. Aproape în lacrimi, ea a spus: „Este un moment dificil pentru noi, creștinii, cu atât mai mult pentru familia noastră, pentru că îmi amintește de nașterea fiului meu” – acesta fiind născut chiar în anul în care Francisc a devenit papă, în 2013. „A fost un papă extrem de spontan și simplu (…) Îl reprezenta pe Dumnezeu, autoritatea supremă a Bisericii, dar nu era prea departe de oamenii obișnuiți”.
La ora 10:35, clopotele bisericilor din Roma au început să bată în semn de doliu, marcând pierderea uriașă.
Doi turiști francezi, Pascale Girard și partenerul ei, au fost martori ai momentului.
„Localnicii ne-au spus, și erau triști. Le împărtășim tristețea, fără a fi mai religioși de atât. A fost un papă apropiat de oameni, poate un pic mai sărac. Venea din America Latină și, din acest punct de vedere, era în contrast puternic cu Benedict. Ni s-a părut un papă uman, modern”, a spus ea.
Anul 2025 este an jubiliar pentru Biserica Catolică, iar Roma este deja plină de pelerini din toată lumea. Printre ei, Royben Noris, voluntar în vârstă de 33 de ani din Venezuela, a declarat cu voce tremurândă: „Suntem cu toții foarte surprinși pentru că ieri a fost în Piața Sfântul Petru, a făcut tot turul pieței fără asistență sau oxigen. A fost o mare bucurie pentru toată lumea să îl vedem din nou”.