Imagini socante filmate dupa bombardamentele din orasul sirian Alep, atrag atentia asupra uriasei tragedii din aceasta zona. Doi copii au fost scosi de sub daramaturi, dupa o runda de lovituri aeriene, in care au murit zeci de oameni. Va avertizam ca urmeaza imagini ce va pot afecta emotional.
Copiii, un baiat si o fetita, au fost scosi de sub gramezi de moloz, de cativa membri ai Apararii Civile Siriene. Doar un miracol a facut ca micutii sa ramana in viata.
Pana sa ajunga la cei doi copii, voluntarii au sapat cu mainile goale prin mormanele de daramaturi. Bombardamentele de vineri si sambata au lovit 30 de zone din orasul Alep. Printre tinte s-a aflat si un spital pentru copii. Cel putin 30 de oameni si-au pierdut viata in atacurile din ultimele 2 zile. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anuntat ca bombardamentele au fost initiate de fortele siriene, care vor sa recucereasca orasul ocupat de rebelii din opozitie.
Statele Unite si ONU au condamnat atacurile din Alep, si i-au cerut Rusiei, care sprijina presedintele din aceasta tara, sa ia masuri pentru a pune capat violentelor. In cei aproape 6 ani de razboi civil, care au lasat Siria in ruine, peste 300 de mii de oameni au murit.

