Un avion de vânătoare și de bombardament rusesc Suhoi Su-34 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Nijni Novgorod, relatează marți agenția de știri Interfax, citând Ministerul rus al Apărării, scrie hotnews.ro.

Conform relatării presei ruse, bombardierul a suferit o defecțiune mecanică la o componentă a trenului de aterizare. În ciuda încercărilor celor doi piloți de a remedia defecțiunea în timpul zborului, aceștia au fost nevoiți să se catapulteze din avion.

Ambii piloți au supraviețuit și nu au fost raportate pagube la sol.

Bombardierul Su-34, model care este utilizat pe scară largă de forțele ruse în Ucraina și costă aproximativ 15 milioane de dolari, s-a prăbușit marți, în jurul orei 13:00, ora locală, într-o zonă nepopulată.

Locul accidentului se află la aproximativ 300 de kilometri (186 mile) est de Moscova, potrivit canalului de Telegram Baza, care are legături cu serviciile de securitate ruse, notează publicația independentă The Moscow Times.

Deși Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că o echipă de salvare a ajuns la fața locului și a reușit să evacueze echipajul, canalul Baza a scris că doar un pilot a fost găsit până marți după-amiază.

Accidentul de marți este cel puțin al treilea incident de acest gen care implică un bombardier Su-34 (cunoscut în codificarea NATO cu numele „Fullback”) în puțin peste un an, după un accident mortal în timpul unui antrenament în Osetia de Nord, în iunie anul trecut, și un alt accident în regiunea Volgograd în iulie, în care ambii piloți s-au catapultat în siguranță, potrivit publicației ruse Meduza, care relatează din exil.