Peste 5 mii de turiști au fost evacuați de urgență cu bărci din sudul insulei Creta. Acolo flăcările uriașe continuă să mistuie vegetația uscată într-un ritm alarmant. În același timp, în provincia Izmir din Turcia, autoritățile au ordonat evacuarea a cinci districte, iar două persoane au murit. Flăcările au cuprins cartiere întregi, iar zeci de clădiri au fost distruse de incendiile pornite, cel mai probabil, de la cabluri electrice și neglijență.

Cerul s-a făcut roșu, iar fumul a acoperit totul. În apropierea orașului Cesme din Izmir, flăcările au ajuns la doar câteva sute de metri de zone locuite. Oamenii au încercat să ude copacii din fața caselor cu furtunul de grădină sau cu apa din butelii.

Incendiile din Izmir s-au extins cu o viteză amețitoare, împinse de rafalele de vânt de peste 60 de km la oră.  

Cinci districte au fost evacuate, iar în unele zone oamenii au avut doar câteva minute să iasă din case. Un bărbat în vârstă a fost găsit fără suflare în curtea sa, iar o altă persoană a murit în timp ce încerca să-și salveze animalele. Focul uriaș mistuia tot ce îi stătea în cale.

Și pe insula Creta a izbucnit un nou focar, ieri, alimentat de temperaturi ridicate și rafale de vânt. Sute de pompieri au luptat cu flăcările, fiind ajutați de 24 de aeronave și zeci de vehicule.

În aceste imagini publicate de turiști se vede fumul dens care învăluie zona.  

Odată ce focul se extindea tot mai rapid și tot mai aproape de zonele locuibile, autoritățile au dispus evacuarea a peste 5 mii de turiști. Majoritatea au fost preluați de la plaje cu ambarcațiuni, câteva persoane au fost spitalizate cu probleme respiratorii.

Peste ocean, California se confruntă cu cel mai mare incendiu al anului- Madre Fire, care a mistuit deja peste 210 kilometri pătrați. Situația este agravată de temperaturi de aproape 37 de grade, umiditate scăzută și rafale violente de vânt.

În lupta contra flăcărilor sunt implicați aproape 600 de pompieri, cu 4 elicoptere și peste 50 de vehicule de intervenție. Autoritățile au impus alertă roșie de incendiu pentru acest weekend.