Cel puțin șapte persoane ar fi murit, iar mai multe au fost rănite în urma unei explozii puternice urmate de un incendiu de proporții, izbucnit la Baza Forțelor Canadiene Wainwright, din provincia Alberta. Incidentul s-a produs în timpul unor exerciții militare cu foc real, iar autoritățile canadiene au confirmat existența victimelor, fără să precizeze numărul exact al acestora, relatează Reuters, citând CBC News.

Incendiul a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 16:00, într-o zonă de antrenament a bazei. Potrivit informațiilor publicate de CBC, cel puțin șapte persoane și-ar fi pierdut viața, însă această cifră nu a fost confirmată oficial de autorități.

Ministrul canadian al Apărării, David McGuinty, a declarat că în urma incidentului s-au înregistrat atât decese, cât și răniți. Oficialul a calificat situația drept tragică, dar nu a oferit detalii despre cauzele exploziei sau despre numărul persoanelor afectate.

Potrivit unor informații preliminare citate de surse locale, un proiectil de artilerie ar fi lovit o sondă de gaze naturale aflată pe poligonul militar, provocând o explozie puternică. Aceste informații nu au fost confirmate oficial.

Spitalele, copleșite de numărul răniților

Incendiul s-a extins rapid, iar serviciile medicale au fost mobilizate pentru a acorda ajutor victimelor. Un medic a declarat pentru CBC News că unitățile medicale din orașul Wainwright au fost copleșite de numărul pacienților.

Serviciul de ambulanță aeriană STARS a trimis două elicoptere medicale, de la Saskatoon și Edmonton, pentru a sprijini operațiunile de salvare și transport al răniților.

Potrivit autorităților locale, flăcările au depășit perimetrul bazei și s-au extins în zona învecinată. Deocamdată, nu au fost emise ordine de evacuare.

Ancheta este în desfășurare

Armata canadiană și Poliția Regală Canadiană Călare investighează circumstanțele producerii exploziei și ale incendiului. Ministrul Apărării a anunțat că se va deplasa în zonă pentru a fi informat despre situație.

Premierul Canadei, Mark Carney, a transmis că guvernul federal colaborează cu autoritățile provinciei Alberta și cu administrația locală pentru gestionarea situației.

Baza militară Wainwright se află la aproximativ 210 kilometri est de Edmonton și este una dintre importantele instalații de instruire ale Forțelor Armate Canadiene.