Cel puţin patru persoane au murit şi 38 sunt date dispărute după ce un feribot s-a scufundat miercuri seara, 2 iulie, în drum spre insula indoneziană Bali, trasmite adevarul.ro.
„Douăzeci şi trei de persoane salvate, patru morţi”, a declarat pentru AFP Rama Samtama Putra, şeful poliţiei din oraşul Banyuwangi, în estul insulei Java, de unde a plecat feribotul. O agenţie locală de salvare anunţase iniţial că 61 de persoane erau date dispărute, scrie News.ro.
„Feribotul KMP Tunu Pratama Jaya (...) s-a scufundat la aproximativ 25 de minute după ce a ridicat ancora”, a precizat agenţia, adăugând că feribotul „transporta şi 22 de vehicule, inclusiv 14 camioane”.
Cu toate acestea, autoritățile nu au precizat dacă la bord se aflau și străini. Președintele Prabowo Subianto, aflat în vizită în Arabia Saudită, a ordonat desfăşurarea imediată a ajutoarelor de urgenţă după ce a fost informat despre accident, a declarat joi secretarul de cabinet Teddy Indra Wijaya într-un comunicat.
Feribotul s-a scufundat din cauza „vremii nefavorabile”, a spus Teddy Indra Wijaya.
Traversarea cu feribotul de la Java de Est la Bali durează aproximativ o oră şi este făcută în mod obişnuit de localnici.
Potrivit listei persoanelor aflate la bordul feribotului, „53 de pasageri şi 12 membri ai echipajului” se aflau la bord, a declarat joi agenţia de căutare şi salvare din Surabaya într-un comunicat, adăugând că nava s-a scufundat în jurul orei locale 23:20 (15:20 GMT).
Cele patru persoane salvate au folosit o barcă de salvare de pe feribot şi au fost găsite în mare tot joi dimineaţă.
O echipă de salvare şi bărci de salvare au fost detașate imediat în zonă, iar o navă a fost apoi trimisă din Surabaya.
În martie, o ambarcaţiune în care se aflau 16 persoane s-a răsturnat în largul faimoasei insule turistice Bali. O femeie australiană a murit şi cel puţin o altă persoană a fost rănită.
Accidentele maritime au loc în mod regulat în Indonezia, un arhipelag vast de aproximativ 17.000 de insule, parţial din cauza standardelor de siguranţă neconforme.