Autoritatea de reglementare a aviației din India a ordonat luni companiilor aeriene indiene să verifice comutatoarele de combustibil de pe aeronavele Boeing, inclusiv modelele 787 și 737, pentru a depista eventuale defecțiuni ale mecanismului de blocare, relatează hotnews.ro.

Direcția Generală pentru Aviație Civilă a declarat că a emis ordinul după ce mai multe companii aeriene indiene și internaționale au început să efectueze propriile inspecții ale comutatoarelor de combustibil.

Reuters a relatat anterior că grupul Air India a început să inspecteze comutatoarele de combustibil de pe aeronavele sale Boeing 787 și 737 în weekendul trecut și că, până acum, nu a descoperit nicio problemă.

Măsura vine după ce un raport preliminar publicat sâmbătă privind prăbușirea avionului Boeing 787-8 „Dreamliner” luna trecută în orașul Ahmedabad a indicat existența unor confuzii în cabina de pilotaj cu puțin timp înainte ca avionul companiei să se prăbușească și să provoace moartea a 260 de persoane luna trecută.

Ultima conversație dintre piloți, consemnată în raport, indică o stare de confuzie în cabină. Când unul dintre piloți l-a întrebat pe celălalt de ce a întrerupt combustibilul, acesta a răspuns că nu a făcut-o.

La scurt timp a fost lansat un apel de urgență, însă avionul nu a mai avut timp să-și recapete puterea înainte de prăbușire.

Investigatorii suspectează că avionul Boeing 787-8 s-a prăbușit din cauza unei confuzii legate de comutatoarele de alimentare cu combustibil

Căpitanul Amit Singh, fondator al organizației Safety Matters Foundation, o organizație dedicată siguranței aviației, a declarat pentru Sky News că această conversație sugerează că oprirea motoarelor a fost neintenționată, dar raportul preliminar nu stabilește cauza clară: dacă a fost o eroare umană, o defecțiune mecanică sau electronică.

Singh a explicat că Boeing 787 folosește mecanisme cu arc pentru a preveni mișcarea accidentală a acestor comutatoare. Însă, un buletin anterior al Administrației Federale de Aviație din SUA (FAA) avertiza că unele aeronave ar putea avea aceste mecanisme montate incorect, făcându-le vulnerabile la vibrații sau atingeri involuntare.

Expertul Terry Tozner a declarat pentru Sky News că decolarea a fost normală, dar imediat după desprinderea de la sol, cele două comutatoare au fost mutate în poziția „oprit”, aproape simultan. Totuși, nu s-a confirmat dacă sistemele de blocare funcționau corect pe acel avion.

„Dar nimeni nu a spus cu claritate dacă mecanismele de blocare au funcționat corect sau nu pe această aeronavă. Așadar, putem doar presupune că acestea funcționau normal”, a precizat expertul.