Aplauzele cu care Donald Trump l-a întâmpinat pe pista din Alaska pe Vladimir Putin au venit la fix pe ceea ce conducerea Rusiei a cerut presei sale: să sublinieze rolul lui Putin în stabilirea agendei și să dea vina pe Ucraina că nu vrea să încheie războiul, scrie hotnews.ro

Meduza, un site independent rus care este publicat în afara țării, a obținut documentul prin care Kremlinul a dat indicații propagandei oficiale reprezentate de media de stat din Rusia.  

Conducerea de la Moscova le-a cerut jurnaliștilor înainte de întâlnirea Trump – Putin să minimizeze așteptările privind rezultatul întâlnirii, subliniind în același timp rolul lui Putin în „stabilirea agendei” pentru relațiile dintre SUA și Rusia, scrie Meduza.

De asemenea, Kremlinul le-a indicat ziariștilot să prezinte Ucraina ca fiind nerezonabilă și reticentă la negocieri și să relateze că Putin i-a prezentat acest argument lui Trump.

Practic, există în avans câte ceva din ceea ce Putin îi va spune lui Trump, inclusiv această mai veche idee că ucrainenii, susținuți de europeni, împart cu aceștia o ostilitate la adresa Rusiei și o lipsă de dorință reală de a încheia războiul.

În schimb, ziariștii ruși din media de stat au fost instruiți să suțină că Moscova este flexibilă, spre deosebire de Ucraina. Li s-a spus că pot transmite că Moscova este „pregătită pentru diverse scenarii în cadrul negocierilor” și că președintele rus „stabilește agenda relațiilor ruso-americane”, conform documentului obținut de Meduza.