Cel puțin 82 de persoane, printre care 28 de copii, au murit în urma inundațiilor catastrofale care au lovit Texasul de Ziua Americii. 10 fete aflate într-o tabără de vară sunt în continuare dispărute. Le caută sute de salvatori, voluntari și părinți. Între timp, o furtună tropicală a atins țărmul în statul Carolina de Sud, din estul Americii.
Râul Guadalupe se revărsa adesea, dar niciodată ca acum. Imagini aeriene surprind amploarea dezastrului. Poduri grav avariate, copaci doborâți și drumuri rupte — peisajul este unul apocaliptic. În întreaga zonă, echipele de salvare caută printre sutele de vehicule scufundate, în speranța că vor mai găsi supraviețuitori.
„Puteți vedea acea mașină roșie care este trasă din canal chiar acum. Se vede cât de mult noroi este în interiorul ei. Unii dintre cei care au ajutat la scoaterea ei spun că a durat ore întregi. Și cred că în interior se află încă un cadavru.”
S-au emis avertizări meteo, doar că nimeni nu se aștepta ca nivelul apei să crească atât de repede într-un timp atât de scurt - circa 8 metri în aproximativ 45 de minute. Câteva imagini surprinse de camerele de supraveghere din zonă arată cum s-a mărit râul în mai puțin de o oră.
Au pierit zeci de oameni, inclusiv mulți copii. Unii dintre aceștia în tabăra creștină Camp Mystic, dedicată fetelor. Viitura devastatoare a lovit când cei mici dormeau. Părinții tinerelor care nu au fost găsite încă nu renunță și continuă să-și caute copilele cu disperare. Iar voluntari din alte zone se alătură căutărilor.
Jim VERTUNO, CORESPONDENT ASSOCIATED PRESS: „Vedem familii întregi care se întorc în acest loc pentru a verifica tabăra, pentru a verifica dormitoarele, pentru a verifica cabinele unde erau copiii lor. Se plimbă prin grămezi de moloz și verifică tot, de la saltele ude, la dulapuri. Le deschid și caută orice fel de obiecte personale pe care le pot găsi.”
În celelalte părți ale Texasului, salvatorii încă survolează cerul cu elicopterele. Aceste imagini arată cum un bărbat a fost evacuat de pe acoperișul casei sale.
Dar în continuare căutările ar putea fi îngreunate de noi ploi torențiale, care ar putea aduce și alte viituri în zonă - avertizează meteorologii.