Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului, scrie știrileprotv.ro

Atacul masiv lansat vineri dimineață de Israel împotriva capabilităților nucleare ale Iranului readuce în discuție întrebarea: care stat este mai puternic din punct de vedere militar?

Singura superioritate evidentă a Iranului față de Israel este cea de ordin geografic și demografic.

Republica Islamică Iran are 1.648.000 de kilometri pătrați și o populație de aproximativ 89 de milioane de locuitori, fiind din acest punct de vedere a 17-a cea mai mare țară din lume. Republica Israel are 21.937 kilometri pătrați și circa 9,5 milioane de locuitori.

Un aspect vital în dușmănia de moarte dintre Iranul al cărui regim are ca scop existențial ștergerea Israelului de pe hartă și din istorie și Israelul care nu are niciun scrupul pentru a-și perpetua existența stă în distanța fizică dintre cele două state.

Între Israel și Iran se află o distanță de aproximativ 1.850 de kilometri și mai multe țări, precum Iordania, Arabia Saudită, Irak sau Turcia.

Din acest motiv, un război clasic, direct, între Israel și Iran este imposibil și se poate duce doar prin lovituri aeriene pe distanțe lungi. Chiar și așa, trebuie ținut cont de faptul că, exceptând Irak (dar și Liban și Siria, devenite între timp aproape entități non-statale, sub control străin), acești vecini nu sunt raliați fundamentalismului iranian.

Cum arată datele oficiale despre armatele din Israel și Iran

Datele oficiale despre puterile militare ale celor două țări, așa cum sunt prezentate de cele mai credibile două surse disponibile – CIA și Indicele puterii de foc (Global Fire Power), indică forțe armate aproape similare.

Iată cum arată, comparativ, puterea militară a Iranului vs puterea militară a Israelului, conform Indicelui puterii de foc, actualizat pentru 2025.

Iranul are o armată de 610.000 de oameni, în timp ce armata Israelului numără 170.000 de persoane. Acestora li se adaugă 220.000 de forțe paramilitare iraniene vs 35.000 israeliene. În plus, Iranul mai are 350.000 de rezerviști vs 465.000 ai Israelului.

La nivel financiar - unul dintre cele mai importante criterii – Iranul are un buget militar de 15.450.000.000 miliarde de dolari (locul 25 în lume, cu 2% din PIB alocat), în timp ce Israel se bazează pe un buget annual actualizat de 30.500.000.000 de dolari (locul 17 în lume, cu 8% din PIB alocat în 2024).

Un război dintre Israel și Iran se bazează aproape exclusiv pe lovituri aeriene. Aici, Iranul dispune de 551 de avioane (locul 20 în lume), față de cele 611 ale Israelului (locul 16). Iranul deține 188 de avioane de luptă (locul 15 global), Israel 240 (locul 10 în lume).

Iran are 128 de elicoptere (locul 32 în lume), Israel 147 (locul 29), din care 13 de atac Iranul (locul 29) și 48 Israelul (locul 13).

La sol, Iranul deține 1.713 tancuri (locul 10), în timp ce Israel are 1.300 (locul 15); 65.825 vehicule blindate (locul 8 în lume) vs 35.985 (locul 15); 392 unități artilerie autopropulsată (locul 15) vs 352 (locul 18); 2.070 unități artilerie remorcate (loc 5) vs 171 (locul 47); 1.517 lansatoare mobile de rachete (locul 3 în lume) vs 183 (locul 25).

Pe mare, Iranul are 107 nave de război (locul 34 în lume), în timp ce Israel deține 62 (locul 45), în timp la submarine avem un raport de 25 (locul 4) vs 5 (locul 13).

Prezentăm mai jos și cifrele oficiale prezentate de CIA în secțiunea World Factbook, la capitolul militar rezervat fiecărei țări în parte.

Israel, în registrele CIA

Forțele de Apărare Israeliene (IDF): Forțele Terestre, Forțele Navale Israeliene (IN, include comandouri), Forțele Aeriene Israeliene (IAF, include apărarea aeriană).

Factori cheie: 

- Aproximativ 170.000 de membri ai Forțelor de Apărare în serviciu activ (130.000 de membri ai Forțelor Terestre; 10.000 de membri ai Forțelor Navale; 30.000 de membri ai Forțelor Aeriene); peste 400.000 de rezerviști.

- Majoritatea inventarului IDF este alcătuită din arme produse pe plan intern sau importate din Europa și SUA; SUA au fost principalul furnizor de arme în ultimii ani; Israelul are o bază industrială de apărare largă, care poate dezvolta, produce, sprijini și întreține o gamă largă de sisteme de arme atât pentru uz intern, cât și pentru export, în special vehicule blindate, sisteme aeriene fără pilot, apărare aeriană și rachete ghidate.

- 18 ani pentru serviciul militar obligatoriu; 17 ani pentru serviciul militar voluntar; evreii și druzii pot fi recrutați; creștinii, circasii și musulmanii se pot înrola voluntari; ambele sexe sunt obligate la serviciul militar; obligația de serviciu militar în regim de recrutare este de 32 de luni pentru soldații militari și de aproximativ 24 de luni pentru femeile recrutate (variază în funcție de ocupația militară); ofițerii servesc 48 de luni; piloții Forțelor Aeriene se angajează la 9 ani de serviciu; obligația de serviciu în rezervă până la vârsta de 41-51 de ani (bărbați), 24 de ani (femei).

- IDF este responsabilă pentru apărarea externă, dar are și unele responsabilități de securitate internă; principalele sale obiective operaționale includ amenințarea reprezentată de Iran, instabilitatea din Siria și organizațiile teroriste, inclusiv HAMAS, Hezbollah, Statul Islamic din Irak și Ash-Sham (ISIS) și Jihadul Islamic Palestinian (PIJ).

- De la crearea sa din milițiile evreiești armate în timpul Primului Război Arabo-Israelian din 1948-1949, IDF, în special Forțele Terestre, au fost ghidate de cerința de a mobiliza rapid și de a apăra teritoriul țării de țările vecine numeric superioare; armata activă este susținută de o forță mare de rezerve antrenate - aproximativ 300-400.000 de oameni - care pot fi mobilizați rapid.

- Principalul partener de securitate al Israelului sunt SUA. În conformitate cu un Memorandum de Înțelegere pe 10 ani (2019-2028), SUA oferă anual peste 3 miliarde de dolari în finanțare militară și programe militare de cooperare, cum ar fi apărarea antirachetă; SUA oferă, de asemenea, Israelului acces la sisteme de arme militare produse în SUA, inclusiv avioane de vânătoare avansate; Israelul are statutul de aliat major non-NATO cu SUA, o desemnare conform legislației americane care oferă partenerilor străini anumite beneficii în domeniile comerțului de apărare și cooperării în domeniul securității.

- Forța Națiunilor Unite de Observare a Dezangajării (UNDOF) a operat în Golan, între Israel și Siria, din 1974 pentru a monitoriza încetarea focului după războiul arabo-israelian din 1973 și pentru a supraveghea zonele de separare dintre cele două țări; UNDOF este formată din aproximativ 1.000 de militari.

- Agenția Spațială Israeliană (ISA): înființată în 1983 în cadrul Ministerului Științei și Tehnologiei; originile se întorc la crearea unui Comitet Național pentru Cercetare Spațială, înființat în 1960); Departamentul Spațial al Ministerului Apărării.

- Israel are un program spațial ambițios și unul dintre cele mai avansate din regiune; proiectează, construiește și operează sateliți de comunicații, teledetecție (RS) și științifici; proiectează, construiește și operează rachete de sondare (cercetare) și vehicule de lansare spațială/sateliți orbitali (SLV); lansează sateliți pe rachete interne și străine; cercetează și dezvoltă o gamă largă de alte capabilități legate de spațiu, concentrându-se pe tehnologii ușoare și miniaturizate, inclusiv sateliți mici cu imagistică RS de înaltă rezoluție și capacități de comunicații; are relații cu o varietate de agenții spațiale străine și industrii spațiale, inclusiv cele din Canada, Agenția Spațială Europeană (și state membre individuale, cum ar fi Franța, Germania și Italia), India, Japonia, Mexic și SUA; are un sector spațial comercial substanțial, inclusiv întreprinderi de stat, în domenii precum lansatoare, propulsie, fabricarea de sateliți, în special micro- și nanosateliți, sarcini utile și aplicații, RS, comunicații și stații terestre.

Iran, în registrele CIA

Forțele militare ale Iranului sunt împărțite între Forțele Regulate ale Republicii Islamice Iran (Artesh) și Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC sau Sepah).

Factori cheie: 

- Artesh: Forțe Terestre, Marină (include pușcași marini), Forțe Aeriene, Forțe de Apărare Aeriană

- IRGC: Forțe Terestre, Marină (include pușcași marini), Forța Aerospațială (controlează forța de rachete strategice), Forța Qods (cunoscută și sub numele de Forța Quds, operațiuni speciale), Comandamentul Electronic Cibernetic, Forțele Paramilitare Basij

- Marina Artesh operează navele de război mai mari ale Iranului și operează în Golful Oman, Marea Caspică și apele adânci din regiune și dincolo de aceasta; Marina IRGC este responsabilă pentru apele mai apropiate ale Golfului Persic și Strâmtorii Hormuz.

- Basij este un grup paramilitar de voluntari subordonat IRGC, cu organizații locale în întreaga țară, care uneori acționează ca o unitate auxiliară de aplicare a legii pentru IRGC; este cunoscută oficial sub numele de Organizația pentru Mobilizarea Oprimaților și, de asemenea, sub numele de Armata Populară de Mobilizare.

- Ministerul Informațiilor și Securității și forțele de aplicare a legii subordonate Ministerului de Interne, care raportează președintelui, și IRGC, care raportează liderului suprem, împart responsabilitatea pentru aplicarea legii și menținerea ordinii.

- Comandamentul de Aplicare a Legii (FARAJA)este poliția în uniformă a Iranului și include ramuri pentru securitate publică, controlul traficului, antidrog, forțe speciale (controlul revoltelor, antiterorism, salvarea ostaticilor etc.), informații și investigații criminale; este responsabil pentru securitatea frontierelor (Comandamentul Grănicerilor).

- Informațiile variază cu privire la numărul iranienilor înrolați: până la 600.000 de membri activi ai forțelor armate în total; aproximativ 400.000 de membri ai Forțelor Regulate ale Republicii Islamice Iran (350.000 de Forțe Terestre; 18.000 de Marină; 40.000 de Forțe Aeriene/Forțe de Apărare Aeriană); până la aproximativ 190.000 de membri ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (100-150.000 de Forțe Terestre; 20.000 de Marină; 15.000 de Forțe Aerospațiale; 5.000 de Forțe Qods); aproximativ 90.000 de membri ai Forțelor Paramilitare Basij active.

- Inventarul armatei iraniene include un amestec de echipamente produse pe plan intern și echipamente străine mai vechi, în mare parte de origine chineză, rusă, sovietică și americană (echipament american achiziționat înainte de Revoluția Islamică din 1979); deține, de asemenea, unele echipamente militare din Coreea de Nord, inclusiv submarine pitice și rachete balistice; în ultimii ani, Iranul a primit unele echipamente mai noi din Rusia; Iranul are o industrie de apărare cu capacitatea de a dezvolta, produce, sprijini și susține programe de arme aeriene, terestre, cu rachete și navale.

- Serviciul militar este obligatoriu pentru toți bărbații iranieni cu vârsta cuprinsă între 18-19 ani și aproximativ 40 de ani; 16 luni pentru serviciul militar voluntar (poate fi chiar 15 luni pentru Basij); obligația serviciului militar obligatoriu este de până la 24 de luni, în funcție de locația serviciului (soldați care servesc în locuri cu risc ridicat de securitate și zone defavorizate servesc mandate mai scurte); femeile sunt scutite de serviciul militar.

- Iranul a menținut o prezență militară în Siria și a recrutat, antrenat și finanțat mii de luptători sirieni și străini pentru a sprijini regimul ASAD în timpul războiului civil sirian.

- Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a fost format în mai 1979, imediat după căderea șahului Mohammad Reza PAHLAVI, în timp ce stângiștii, naționaliștii și islamiștii se luptau pentru putere; în timp ce prim-ministrul interimar controla guvernul și instituțiile statului, cum ar fi armata, adepții ayatollahului Ruhollah KHOMEINI au organizat contragreutăți, inclusiv IRGC, pentru a proteja revoluția islamică; structura de comandă a IRGC l-a ocolit pe președintele ales și s-a adresat direct lui KHOMEINI; IRGC a jucat un rol esențial în a-l ajuta pe KHOMEINI să-și consolideze puterea în urma revoluției din 1979 și s-a asigurat că viziunea revoluționară islamică a lui KHOMEINI a prevalat împotriva provocărilor interne din partea naționaliștilor și a facțiunilor de stânga în lupta pentru control după plecarea șahului.

- Războiul Iran-Irak (1980-1988) a transformat IRGC într-o forță de luptă mai degrabă convențională, cu propriile forțe terestre, aeriene, navale și speciale, plus controlul asupra forțelor strategice de rachete și rachete ale Iranului. Astăzi, IRGC este o forță militară extrem de instituționalizată și paralelă cu forțele armate regulate ale Iranului (Artesh); este puternic implicată în securitatea internă și are o influență semnificativă în sferele politice și economice ale societății iraniene, precum și în politica externă a Iranului; pe plan economic, deține fabrici, corporații și filiale în sectorul bancar, al infrastructurii, al locuințelor, al companiilor aeriene, al turismului și în alte sectoare; forțele sale de operațiuni speciale, cunoscute sub numele de Forța Qods/Quds, sunt specializate în misiuni externe și au oferit consultanță, finanțare, îndrumare, sprijin material, instruire și arme militanților din țări precum Afganistan, Irak, Siria și Yemen, precum și grupurilor extremiste, inclusiv HAMAS, Hezbollah, Kata’ib Hezbollah și Jihadul Islamic Palestinian; Forța Qods desfășoară, de asemenea, operațiuni de informații și recunoaștere; notă - atât IRGC, cât și Forța Qods au fost desemnate drept organizații teroriste străine de către SUA.

- Consiliul Suprem pentru Securitate Națională (SCNS) este cel mai înalt organism pentru formularea politicii externe și de securitate a Iranului; este prezidat oficial de președinte, care numește și secretarul SCNS; printre membrii săi se numără președintele Majles, șeful sistemului judiciar, șeful Statului Major General al Forțelor Armate (șeful apărării sau CHOD), comandanții Artesh (forțe regulate) și IRGC, precum și miniștrii apărării, afacerilor externe, internelor și informațiilor; SCNS raportează liderului suprem; liderul suprem este comandantul șef al forțelor armate.

- Forțele Armate Iraniene sunt împărțite între forțele regulate (Artesh) și IRGC; Artesh se concentrează în principal pe apărarea frontierelor și apelor teritoriale ale Iranului de amenințările externe, în timp ce IRGC are o misiune mai largă de a apăra revoluția iraniană de orice amenințare externă sau internă; în 1989, Iranul a înființat Statul Major General al Forțelor Armate pentru a coordona acțiunile militare atât în ​​Artesh, cât și în IRGC; Iranul are, de asemenea, un cartier general militar comun, Cartierul General Central Khatam ol-Anbia, pentru a comanda Artesh și IRGC în timp de război.

- Agenția Spațială Iraniană (ISA): creată în 2003 prin fuzionarea activităților Centrului Iranian de Teledetecție și a unora dintre activitățile Companiei de Telecomunicații din Iran); Centrul Iranian de Cercetare Spațială (înființat în 2000); Ministerul Apărării și Logisticii Forțelor Armate; Organizația Industriilor Aerospațiale (AIO; sub Ministerul Apărării); Comandamentul Spațial al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) (format în 2020) (2024).

- Centrul Spațial Imam Khomeini (cunoscut și sub numele de Centrul Spațial Semnan; provincia Semnan); Centrul Spațial Shahroud (bază militară IGRC; provincia Semnan); Centrul Spațial Qom (provincia Qom); a inaugurat primul său centru de monitorizare spațială situat lângă Delijan (provincia Markazi) în 2013.

- Iranul are un program spațial civil și militar ambițios, axat pe achiziționarea și operarea sateliților și dezvoltarea de vehicule de lansare spațială/sateliți (SLV) autohtone; proiectează, construiește și operează sateliți, inclusiv pentru comunicații, teledetecție (RS) și științific; produce și operează SLV-uri; cercetează și dezvoltă alte capabilități și tehnologii legate de spațiu în domenii precum telecomunicațiile, RS, navigația și conștientizarea situației spațiale; sancțiunile Consiliului de Securitate al ONU și alte sancțiuni internaționale împotriva programului Iranului privind armele de distrugere în masă au limitat sever cooperarea Iranului cu agențiile spațiale străine și industriile spațiale comerciale; în ultimii ani, însă, a cooperat cu Coreea de Nord și Rusia pe probleme spațiale; Iranul a avut, de asemenea, relații cu organizații spațiale regionale și internaționale, cum ar fi Organizația de Cooperare Spațială Asia-Pacific și Organizația Internațională pentru Sateliți de Telecomunicații; a fost membru fondator al Comitetului ONU pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Cosmic (COPUOS), înființat în 1958.