O a doua rundă de discuții nucleare între Statele Unite și Iran va avea loc la Roma, a declarat luni ministrul italian de externe, Antonio Tajani, citat de principala agenție de presă a țării, ANSA, și Reuters, potrivit hotnews.ro.
Iranul și SUA au declarat că au purtat discuții „pozitive” și „constructive” sâmbătă în Oman și au convenit să se reunească din nou în această săptămână.
„Am primit o solicitare de la părțile interesate și de la Oman, care joacă rolul de mediator, și am dat un răspuns pozitiv”, a declarat Tajani.
Roma a găzduit adesea acest tip de reuniuni, a spus Tajani, și este „pregătită să facă tot ce este necesar pentru a sprijini toate negocierile care pot duce la o rezolvare a problemei nucleare și la construirea păcii”.
Anterior, agenția de știri americană Axios, citând două surse anonime care cunosc subiectul, a relatat că a doua rundă a discuțiilor americano-iraniene va avea loc sâmbătă la Roma.
Președintele american Donald Trump, care a amenințat cu o acțiune militară în cazul în care nu se ajunge la un acord privind oprirea programului nuclear iranian, a declarat duminică reporterilor la bordul Air Force One că s-a întâlnit cu consilierii privind Iranul și că se așteaptă la o decizie rapidă. El nu a oferit alte detalii.
Cu o zi înainte, el declarase reporterilor că situația din Iran „merge destul de bine, cred”.
Trump amenințase Iranul cu bombardamente
Președintele SUA, care și-a reluat campania de „presiune maximă” asupra Teheranului în februarie, în contextul revenirii la Casa Albă, a retras SUA în 2018 din acordul nuclear care fusese semnat în 2015 între Iran și șase puteri nucleare, reintroducând sancțiuni dure împotriva Republicii Islamice.
În ultimele săptămâni, Donald Trump a amenințat de mai multe ori că va bombarda Iranul dacă nu oprește accelerarea programului de îmbogățire a uraniului, o procedură considerată de Occident drept o posibilă cale spre obținerea unei arme nucleare.
Israelul și țările occidentale cred că Iranul are o agendă clandestină pentru dezvoltarea mijloacelor care să îi permită să construiască o bombă atomică. De partea cealaltă, Teheranul susține că programul său nuclear are scopuri exclusiv civile.