Jaf ca în filmele de la Hollywood în Italia. O grupare înarmată a oprit cu focuri de armă două maşini de transport valori şi a fugit cu o pradă de trei milioane de euro. În goana lor, bandiţii au incendiat mai multe maşini, iar apoi s-au făcut nevăzuţi, scrie observator.ro.
Par scene dint-un film cu mafioţi. Un zgomot teribil de explozii, urmat de strigăte şi focuri de armă în apropierea oraşului Livorno. În realitate, o grupare grupare criminală aruncă în aer uşile pentru a pătrunde în dubele blindate.
Jaf de trei milioane de euro
Totul se petrece pe o bucată de autostradă, în mijlocul unor lucrări de reparaţie. Maşinile de transport sunt prinse în capcană, oprite de o camionetă în flăcări. În câteva minute, bandiţii mută sacii cu bani în alte vehicule.
Maşinile de transport au fost incendiate pentru a opri intervenţia poliţiştilor. Pompieri s-au luptat ore în şir cu focul.
Când s-au lămurit cu ce au de a face, carabinierii au pornit o vânătoare de oameni, inclusiv cu elicopterele. Cei nouă hoţi par însă intraţi în pământ, cu tot cu banii pentru pensiile oamenilor. Anchetatorii cred că este vorba despre un grup de profesionişti pentru că nimeni nu a fost rănit în cursul jafului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.