Lydia Mugambe, judecătoare ONU și magistrat în Uganda, a fost condamnată la închisoare în Marea Britanie pentru că a exploatat o tânără din Uganda, forțând-o să lucreze ca sclavă domestică, transmite adevarul.ro.
O judecătoare ONU, Lydia Mugambe, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnată vineri de justiția britanică la 6 ani și 4 luni de închisoare, după ce a fost găsită vinovată că a adus ilegal în Regatul Unit o tânără ugandeză și a forțat-o să muncească pentru ea în condiții de sclavie, informează The Guardian și BBC.
Judecătoarea a fost acuzată de mai multe infracțiuni, printre care facilitarea imigrației ilegale în scop de exploatare, constrângere la muncă forțată și conspirație pentru intimidarea unui martor.
Infracțiunile au fost comise în perioada în care Mugambe studia pentru doctoratul în drept la Universitatea Oxford. Potrivit instanței, judecătoarea a profitat de poziția sa de autoritate „în cel mai flagrant mod”, exploatând tânăra pentru muncă domestică.
Femeia a fost adusă cu viză aranjată și obligată să muncească
Ancheta a arătat că Mugambe a aranjat o viză pentru ca victima să poată intra legal în Marea Britanie, sub pretextul că va lucra pentru diplomatul John Mugerwa la ambasada Ugandei din Londra. În realitate, ea a fost dusă să lucreze ca menajeră în casa lui Mugambe și să îngrijească de copiii acesteia.
John Mugerwa, fost înalt comisar adjunct al Ugandei, ar fi finanțat viza, știind că tânăra va fi, de fapt, servitoare pentru Mugambe. În schimb, judecătoarea ar fi promis să-l ajute într-un proces pe care acesta îl avea în Uganda. Mugerwa are imunitate diplomatică și nu poate fi judecat în Marea Britanie.
„Nu a arătat nicio remușcare”
Potrivit instanței, Mugambe a profitat în mod grav de poziția sa de putere în raport cu victima. Judecătorul David Foxton, cel care a pronunțat sentința, a numit cazul „foarte trist”, având în vedere cariera strălucită a inculpatei, inclusiv în domeniul drepturilor omului. Totuși, a precizat că „inculpata nu a arătat absolut nicio remușcare și a încercat să învinuiască victima pentru ce s-a întâmplat”.
Imaginile surprinse de o camera video arată cum Mugambe a încercat să se sustragă justiției spunându-le polițiștilor că are imunitate diplomatică.
Victima, marcată de frică: „Nu mă pot întoarce în Uganda”
Femeia exploatată, al cărei nume nu poate fi dezvăluit din motive legale, a declarat în instanță că trăiește într-o „teamă aproape constantă”, având în vedere influența judecătoarei în Uganda. Tânăra a mai spus că nu se poate întoarce în țara natală de teama represaliilor.
Procurorii au confirmat că tânăra a primit azil în Regatul Unit din cauza riscului real de persecuție în cazul unei eventuale întoarceri în Uganda.
Cariera ONU, distrusă după condamnare
Lydia Mugambe figura pe site-ul ONU ca judecător în cadrul Mecanismului internațional rezidual pentru tribunalele penale internaționale. Numirea ei a fost făcută în mai 2023, la doar trei luni după ce poliția britanică i-a percheziționat locuința din Oxfordshire.
Avocatul apărării, Paul Raudnitz, a susținut în instanță că Mugambe are „o carieră juridică strălucită” și a anunțat că aceasta a demisionat din poziția deținută în cadrul ONU.