Armata israeliană a afirmat marţi că, în lovitura de luni care a ucis 20 de persoane, printre care cinci jurnalişti, la spitalul Nasser din Khan Yunes, în sudul Fâşiei Gaza, declanşând un val de condamnări în lume, forţele sale au vizat o cameră de supraveghere aparţinând Hamas, informează AFP, preluată de Agerpres, potrivit hotnews.ro.

Dintr-o „anchetă iniţială” reiese că soldaţii „au identificat o cameră de supraveghere plasată de Hamas în zona spitalului Nasser, utilizată pentru a observa activitatea trupelor spre a dirija activităţi teroriste împotriva lor”, a scris armata într-un comunicat, adăugând că soldaţii „au acţionat pentru a elimina ameninţarea lovind şi distrugând camera”.

Şase „terorişti” au fost ucişi în aceste lovituri care au costat în total viaţa a 20 de persoane, adaugă armata, publicând şase nume, dintre care niciunul cu corespunde cu ale jurnaliştilor ucişi.

Şeful Statului Major a ordonat ca ancheta să continue cu accent pe mai multe puncte, în principal „procesul de decizie pe teren” şi „armele utilizate pentru lovitură”, se mai spune în comunicatul armatei.

Dublu atac

Cel puțin 20 oameni, printre care cinci jurnaliști care lucrau pentru presa internațională, au fost uciși în atacul israelian asupra spitalului Nasser din Khan Younès, din sudul Fâșiei Gaza.

Primul atac a fost lansat cu o dronă și a fost urmat de un bombardament aerian care a avut loc în timp ce răniții erau evacuați.

Un clip difuzat de agenția de știri Alghad TV a arătat lucrători ai apărării civile purtând veste portocalii strălucitoare și jurnaliști loviți de o bombă în timp ce încercau să recupereze o victimă a atacului anterior, la etajul al patrulea al spitalului.

Potrivit informațiilor citate de BBC, primul atac a avut loc în jurul orei 10:00, ora locală, potrivit personalului medical, iar o altă explozie a lovit același loc aproximativ 10 minute mai târziu, după ce medicii și jurnaliștii au ajuns la fața locului.

Se pare că a fost un atac numit „double tap” – „dublă lovitură” – o tactică militară controversată menită să maximizeze numărul victimelor, care a ucis mulți jurnaliști în Gaza, scrie BBC.

Comunitatea Internațională a reacționat critic. Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că atacurile sunt „intolerabile”, în timp ce ministrul britanic de externe David Lammy s-a declarat „îngrozit”. Grupurile pentru libertatea presei au condamnat, de asemenea, atacurile.

Și Trump a părut să critice atacul. „Nu sunt mulțumit de asta. Nu vreau să văd asta”, a declarat el reporterilor în Biroul Oval. „În același timp, trebuie să punem capăt acestui coșmar. Eu sunt cel care a eliberat ostaticii”, a spus el.