Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat într-un interviu pentru publicația Maszol că autointitulatul candidat anti-sistem Călin Georgescu este de fapt un ”om al vechiului sistem” și că a aparținut rețelei Caraman. Mihai Caraman, primul șef al SIE, a fost un spion comunist din serviciul extern (DIE) care a penetrat NATO și a furnizat informații către KGB, scrie g4media.ro

Publicat:16.01.2025, 12:48

”Eu am văzut următorul lucru și cred următorul lucru despre asta. Pe de o parte, ce am spus la început, că în spatele lui Georgescu se află o rețea de rezerviști care acoperă societatea în toate direcțiile, și aceștia și-au căutat un candidat, și au mobilizat. Pe de altă parte, în mod evident a fost acolo acel om care s-a prezentat ca anti-sistem, deși el este omul vechiului sistem, el nu este anti-sistem, el este omul vechiului sistem, întrucât el în 1986 (în perioada comunistă – n.red.) a învățat la New York și Londra, ceea ce nu a fost posibil pentru oricine, și este evident că a aparținut acelei rețele în mod dovedit, el a și declarat că mentorul său a fost Mircea Malița, care Malița poate fi descris prin rețeaua Caraman”, a spus Kelemen Hunor.

Mihai Caraman a fost primul șef al SIE. El a fost dublu agent, lucrând pentru regimul comunist din România și pentru Rusia (KGB). El a penetrat NATO în anii 50-60 ai secolului trecut și a transmis informațiile și către KGB. Caraman a stârnit un scandal internațional când a reușit să racoleze mai mulți angajați NATO, cu ajutorul cărora a obținut informații și documente secrete ale Alianței Nord-Atlantice.

Informațiile obținute atunci de Caraman pentru Securitate (poliția politică a regimului comunist) era date mai departe serviciului secret rus, temutul KGB, potrivit unui material biografic publicat pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

După ce breșa de securitate NATO a fost descoperită, Caraman a fost expulzat de autoritățile franceze și și-a continuat cariera în Securitatea internă.

El a revenit în prim-plan în 1990, imediat după Revoluția anticomunistă, când a fost reactivat cu acelaşi grad şi numit în funcţia de ministru-adjunct al Apărării şi şef al Serviciului Român de Informaţii Externe (20 ian. – 20 aug. 1990), apoi director al Serviciului Român de Informaţii Externe (20 aug. 1990 – 9 apr. 1992); consilier al directorului Serviciului Român de Informaţii Externe (apr. – sept. 1992). A fost înlăturat din funcţia de şef al SIE în urma presiunilor făcute de secretarul general al NATO, Manfred Worner, care nu a acceptat dialogul cu spionul care penetrase NATO. Caraman a murit anul trecut, la 95 de ani.

”Eu cred că după 1989, acum este un moment care poate fi considerat de cotitură. Eu la un moment dat m-am exprimat concis, spunând că anul trecut la alegerile prezidențiale, aproape că s-a întâmplat ca ceea ce a rămas din vechiul sistem de dinainte de 89, rezerviștii din serviciile secrete aproape au învins noul sistem. Unul dintre candidații acestuia, adică Lasconi, a intrat în turul doi.

Întrebat dacă are mai multe informații despre anularea alegerilor, Kelemen Hunor a spus că ”nici eu nu am mai multe informații. Eu consider această situație o greșeală imensă a președintelui statului, care ar trebui să vorbească despre asta. Nicăieri în lume, serviciile secrete nu vorbesc. Acum aici avem reguli scrise și nescrise ale acestei lumi, nu de la ei trebuie să așteptăm răspunsul pentru opinia publică. Din partea lor nu se va întâmpla așa ceva. Este însă un o altă întrebare, faptul că nu au găsit responsabili, nu doar că nu au explicat, dar nu au găsit nici responsabili, care este din nou o problemă foarte foarte mare, ce subminează încrederea în instituțiile publice”.

”Președintele statului ar trebui să vorbească despre asta, pentru că el este cel ales în mod direct, lui îi sunt subordonate serviciile secrete, acele servicii care îl informează pe președinte despre tot, el trebuie să știe despre tot, și bineînțeles el ar trebui să explice societății ce s-a întâmplat, într-un mod în care respectă anumite reguli, pentru că fiecare șef de stat respectă anumite reguli, dar el nu a făcut acest lucru. Eu consider acest fapt o mare greșeală, pentru că acest fapt crește neîncrederea, creează în oameni acea aparență că aici a avut loc un fel de smechereală, pe de altă parte în săptămânile trecute, s-a putut vedea acest lucru în tot felul de teorii, de conspirații fabricate și răspândite de către oameni. Acest lucru poate fi de înțeles pe undeva, pentru că dacă nu primești o explicație pentru un fenomen, pentru o astfel de decizie gravă, atunci începi tu să explici, după capul tău, ce se putea întâmpla, și atunci inventezi că decizia a fost dictată de aici, de acolo”, a mai spus el.

Întrebat despre Călin Georgescu, Kelemen Hunor a spus că ”faptul că ei au cumpărat mai devreme mii de profile fake pe Tik-tok, și pe care le-au folosit, arată doar faptul că ei au stăpânit și din punct de vedere technic acest domeniu. Eu cred că partea cea mai importantă a problelemelor a fost aici, acasă la noi. Că acest fapt a fost ajutat și de alții prin diferite comentarii, prin răspândirea pe Tiktok, pe diferite rețele, acolo s-a dovedit că au fost boți, roboți, comentarii, acțiuni care au fost din afara României, dar în prinicipiu, prima problemă a fost în România”.

”Să nici nu mai vorbim de ce au făcut instituțiile statului, pentru că despre Georgescu ani la rândul s-a știut cine este. El răspândit și răspândește ideile Gărzii de Fier, ale legionarilor și extremei drepte, ideile care retrezesc cele mai negre perioade ale secolului XX, pe care și le asumă și susține. Problema nu este cu acele propoziții simple care plac, pe care orice om le ascultă cu plăcere, fie că este vorba despre familie, despre Dumnezeu, despre patrie. Ei au măsurat foarte exact, au țintit foarte bine, astfel încât au spus tuturor, prin propoziții simple și scurte, cea ce doresc să audă. Din acest punct de vedere Georgescu a avut în spate o companie de oameni bine pregătiți”, a mai spus el.