Relația dintre președintele american Donald Trump și cel mai bogat om din lume, Elon Musk, a luat o întorsătură neașteptată. Potrivit Politico, cei doi au ajuns la un conflict deschis, spre amuzamentul liderilor europeni, scrie libertatea.ro.
Jurnaliștii Politico au folosit un termen german pentru a descrie emoția politicienilor europeni: Schadenfreude, care s-ar traduce prin bucuria față de necazul altuia.
Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a comentat ironic pe X: „Vezi, uriașule, politica e mai grea decât crezi”.
Ironia a fost îndreptată direct către Elon Musk care l-a numit anterior pe Sikorski „om mic”, pe X, în martie.
Thierry Breton, fost comisar european, a postat emoji-uri sugestive pe rețelele sociale, sugerând că urmărește cu interes schimbul de replici dintre Trump și Musk.
Tensiunile au escaladat după ce Elon Musk a părăsit Casa Albă săptămâna trecută.
Miliardarul a criticat public politicile interne ale lui Trump și a continuat să atace administrația în zilele următoare.
Pe X, Musk a declarat că tarifele impuse de Trump „vor provoca o recesiune” și a sugerat că președintele ar trebui pus sub acuzare.
De asemenea, a făcut acuzații legate de Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein.
„Donald Trump se află în dosarele Epstein. Acesta este adevăratul motiv pentru care nu au fost făcute publice. O zi bună, DJT!”, a scris Elon Musk pe X.
Președintele american nu a rămas dator. Donald Trump l-a criticat pe CEO-ul Tesla din Biroul Oval și a amenințat companiile lui Musk.