Astăzi, la ora 7:00, a început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale din România. Astfel de astăzi și până duminică moldovenii cu cetățenie română din Republica Moldova sunt așteptați la cele 64 de secții de votare deschise în țara noastră.

HARTA PREZENȚEI LA VOT ÎN DIASPORA LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN ROMÂNIA

UPDATE 21:00 11.645 de moldoveni cu cetățenie română au votat la secțiile din Republica Moldova. În total până la această oră au votat 108.003 de români din diasporă. 

UPDATE 20:00 - 10.915 de moldoveni cu cetățenie română au votat la secțiile din Republica Moldova. În total până la această oră au votat 95.303 de români din diasporă. 

În comparație, în prima zi din primul tur din noiembrie 2024, la ora 20 votaseră în jur de 5 mii de cetățeni în Republica Moldova.

UPDATE 19:10 - 10.022 de moldoveni cu cetățenie română au votat la secțiile din Republica Moldova. În total până la această oră au votat 83.941 de români din diasporă. 

UPDATE 18:10 - 9.047 de moldoveni cu cetățenie română au votat la secțiile din Republica Moldova. În total până la această oră au votat peste 73300 de români din diasporă. 

În comparație, în prima zi din primul tur din noiembrie 2024, la ora 18 au votat peste 3 mii de cetățeni în Republica Moldova.

UPDATE 17:00 8.208 persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot.

UPDATE 16:00 6.909 persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot.

UPDATE 15:00 6.108 persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot.

UPDATE 14:00 5.228 de persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot.

 

UPDATE 13:00 Până la această oră, 4.421 de persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot.

UPDATE 12:00 3385 de persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot.

 

UPDATE 11:20 2690 de persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot.

 

UPDATE 10:00 1644 de persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot.

UPDATE 9:30 Până la această oră, 1239 de persoane din țara noastră și-au exercitat dreptul la vot. 

Românii din diasporă vor avea trei zile la dispoziție pentru a putea vota. Pentru primul tur vor fi zilele de 2, 3 și 4 mai.

În toate cele 3 zile votarea va începe la ora 7 dimineața. Vineri şi sâmbătă votarea se va încheia la ora locală 21:00, în timp ce duminică votul se va închide la ora 21:00, ora locală a României.

Pentru a-și exercita dreptul electoral, românii basarabeni trebuie să dețină unul dintre următoarele documente:

- Cartea de identitate

- Cartea electronică de identitate

- Cartea de identitate provizorie

-Buletinul de identitate

- Pașaportul diplomatic

-Pașaportul diplomatic electronic

- Pașaportul de serviciu

-Pașaportul de serviciu electronic

-Pașaportul simplu

-Pașaportul simplu electronic

- Pașaportul simplu temporar

- Carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare)”, conform responsabililor Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României.