O nouă manifestație anti-Călin Georgescu are loc marți seară la București, dar și în alte orașe, precum Craiova, Timișoara și Sibiu, după ce luni seară peste 600 de tineri au protestat în Piața Universității din București, transmite hotnews.ro.
UPDATE 21:55 Alte șase persoane au fost legitimate de jandarmi. Jandarmii au spus că cei șase nu participau la protest și că „este o simplă legitimare, ca să îi avem în evidență, pentru că prezentau interes”. Totuși, după legitimarea acestora, ei s-au întors în zona protestului.
UPDATE 21:46 Manifestanții scandează „O țară ca afară nu e legionară”.
UPDATE 21:40 Trei contramanifestanți sunt legitimați de jandarmi.
UPDATE 21:34 Protestatarii strigă: „România, trezește-te!”
UPDATE 21:28 La protest este prezent și creatorul de conținut Silviu Faiăr, cu peste 142.000 de urmăritori pe Instagram.
UPDATE 21:20 „Legionar, de unde are bani?”, scandează acum cei peste 1.000 de protestatari, la peste două ore de la începerea protestului.
UPDATE 21:17 O femeie este la protest cu fiica ei: „Sunt aici pentru ea, pentru viitorul ei, ca să nu plece din țară. Sunt pentru că mi-am făcut și eu educația civică prin Piața Universității acum probabil 35 de ani și îi susțin și sunt mândră de tinerii care sunt astăzi în stradă”.
UPDATE 21:15 „Libertate, libertate”, au mai strigat manifestanții de la Universitate.
UPDATE 21:12 Acum au loc discuții între votanții lui Georgescu și protestatari. Ele se poartă civilizat, cu mici atacuri. Jandarmii nu intervin.
UPDATE 21:10 Un votant tânăr al lui Călin Georgescu a venit la protest, în mod pașnic, pentru a înțelege motivele tinerilor care au ieșit în stradă.
El spune că și în turul II va vota cu Georgescu, după ce la europarlamentare a spus că a votat cu Nicu Ștefănuță.
Votantul lui Călin Georgescu a spus în final că nu a fost convins de motivele celor care au ieșit în stradă.
„Au ieșit în stradă împotriva unui vot democratic?”, a întrebat alt tânăr.
UPDATE 20:55 Miting împotriva lui Călin Georgescu și la Constanţa, în fața Prefecturii
Zeci de persoane s-au adunat, marţi seară, în faţa Prefecturii Constanţa şi au protestat împotriva candidatului la președinție Călin Georgescu. Ei au scandat „Poporul nu te vrea, nu te vom vota”, „România mea nu-i legiunea ta”.
Oamenii s-au strâns pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa şi cu pancarte pe care scria: „Iubirea de ţară nu e legionară”, „Democraţie nu algoritmi”, „Uniţi sub tricolor, nu sub dictator”.
UPDATE 20:47 „În România, păstrăm democrația”, strigă tinerii manifestanți din Piața Universității.
UPDATE 20:41
UPDATE 20:30 Oamenii strigă acum: „Legionare nu uita, asta nu e țara ta”, „Mai bine mort decât fascist”.
Mai mulți protestatari alarmați au avertizat jandarmii că în zonă se află un grup de contramanifestanți. Aceștia din urmă au fost urmăriți apoi de jandarmi.
UPDATE 20:12 Trei tineri sunt legitimați de jandarmi.
„Păreți suspecți”, a fost motivul invocat de jandarmi.
UPDATE 20:09
UPDATE 20:00 „Nu fascism, nu război, nu Georgescu-n turul II”, „Uniți, salvăm țara de Georgescu”, mai scandează tinerii.
„Trebuie să oprim alegerea lui. Încă nu este la putere, dar trebuie oprit. Mobilizați-i pe toți”, strigă un protestatar.
Sunt peste 1.000 de oameni la manifestația de la Universitate.
UPDATE 19:54 Pe grupurile de organizare ale protestului mulți participanți au transmis mesaje în care erau îngrijorați cu privire la siguranța lor. La un moment dat, printre protestatari circula informația că un grup de la AUR ar putea veni la protest pentru a contramanifesta. Acum pe aceste grupuri sunt mesaje prin care oamenii sunt calmați, pentru că reprezentații Jandarmeriei le-au transmis că situația este ținută sub control.
UPDATE 19:51 „Aici seară de seară, să nu plecăm afară” și „Ne-am ferit de AUR și am dat peste balaur”, strigă manifestanții din Capitală. Sunt aproximativ 1000 de oameni deja adunați la protest.
UPDATE 19:41 Față de protestul de ieri, astăzi, deși sunt în continuare majoritatea tineri, sunt și protestatari din alte categorii de vârstă.
UPDATE 19:41 Aproximativ 900 de persoane adunate acum la Universitate. Se strigă „Legiunea nu face națiunea”.
UPDATE 19:36 „Alertă, alertă, antifascistă” – scandează cei peste 500 de tineri adunați deja la protestul din Piața Universității.
Protestatarii au și tobe în care bat și scandează împotriva extremismului și fascismului.
Tinerii din Piața Universității din București au început să scandeze „Jos fascismul!”.
UPDATE 19:27 Manifestație și la Timișoara, unde sute de tineri s-au adunat marţi seară în Piaţa Victoriei din Timişoara, la un miting „pentru o democraţie europeană”, relatează News.ro. Ei poartă pancarte pe care au scris mesaje precum „Democraţie, NU hoţie!” şi strigă sloganul de la Revoluţia din Decembrie 1989, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”.
Alte mesaje afișate de ei: „Jos legionarii”, „Viitorul e la Vest, noi nu vrem să fim ca-n Est”, „Libertate nu fascism”, „Aici s-a murit pentru libertate”, „Pentru drepturi şi onoare, NU vrem ură sau teroare!”, „Problema e corupţia, UE e soluţia”, „Democraţie, NU hoţie!”, „Fără extreme la putere!”.
UPDATE 19:20 În jur de 300 de persoane protestează la această oră la Universitate.
Se protestează și la Brașov. Tinerii adunați în centrul orașului scandează: „Afară, afară, extremiștii din țară”.
UPDATE 19:05 În jur de 100 de tineri sunt acum în Piața Universității din Capitală, iar noi persoane continuă să se alăture.
Îndemnul la manifestație a venit sub forma unor mesaje care au circulat pe Whatsapp, fără a avea un inițiator declarat. „România e amenințată de o dictatură legionară”, se arăta în îndemn. Anunțul a fost distribuit apoi pe rețelele de socializare, inclusiv de către persoane publice.
Organizatorii spun că vor avea loc manifestații de la ora 19:00, la Universitate, în fiecare zi până la cel de al doilea tur de scrutin, din 8 decembrie.
Pentru marți seară, au fost anunțate proteste și în Craiova, Timișoara și Sibiu.
„România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu. Acesta este un semnal de alarmă. Alegerea acestuia nu înseamnă doar întoarcerea în trecut la o economie identică cu cea din regimul Ceaușescu, ci o dictatură legionară cu armata pe străzi și biserica la guvernare. Înseamnă o reorientare a României la nivel de politică externă dinspre occident și parcursul euroatlantic, spre Rusia Putinistă, care este cu siguranță în spatele atacurilor cibernetice care reprezintă așa zisa campanie electorală a lui Călin Georgescu”, a fost anunțul care a mobilizat, luni, protestatarii.
Amintim că luni seară sute de tineri s-au strâns în Piața Universității din Capitală, unde au scandat: „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”.
Rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidențiale 2024 arată că independentul Călin Georgescu (22,94%) va intra în turul doi cu candidata USR Elena Lasconi (19,18%).
Pe locul trei a fost Marcel Ciolacu, PSD, (19,15%), care și-a anunțat demisia din fruntea partidului, pe locul patru candidatul AUR, George Simion (13,86%), și pe locul cinci cel al PNL, Nicolae Ciucă (8,79%), care și-a anunțat și el demisia din fruntea liberalilor și susținerea partidului pentru Elena Lasconi.