Elevilor din Rusia li se va vorbi tot mai puțin despre țările Europei și patrimoniul lor cultural, în timp ce accentul din manualele școlare se va muta spre state „prietenoase” precum Belarus, Coreea de Nord și China, scrie hotnews.ro
Potrivit publicației Verstka, în cea mai recentă ediție a manualului „Lumea înconjurătoare. Clasa a III-a”, scris de Andrei Pleșakov, au fost eliminate complet capitolele dedicate statelor europene, notează The Moscow Times.
Astfel, în ediția din 2024 lipsesc capitolele „În nordul Europei”, „Ce este Benelux”, „În centrul Europei”, „Prin Franța și Marea Britanie” și „În sudul Europei”.
Capitolul „Țările vecine ale Rusiei” mai păstrează doar scurte mențiuni despre Finlanda și Norvegia, țări cu care Rusia se învecinează în nord-vest.
Nu se mai spune însă nimic despre ceilalți vecini europeni: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Ucraina. Dacă în ediția din 2021 elevii aflau despre atracțiile din Helsinki, „un oraș care impresionează mai ales prin curățenie” , despre München, numit „orașul muzeelor”, sau despre Paris, cu podul său dedicat unui țar rus, acum li se propune o excursie imaginară în capitala Belarusului, Minsk.
Acolo, „poporul belarus păstrează vie memoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei, căruia îi este dedicat unul dintre cele mai mari și importante muzee – Muzeul Istoriei Marelui Război pentru Apărarea Patriei din Minsk”, scrie în noua versiune.
Manualul deplasează atenția și către Est, spre țările considerate apropiate de Kremlin. China este prezentată drept o civilizație cu o contribuție „uriașă la dezvoltarea întregii omeniri”, iar despre Coreea de Nord elevii află că este țara cu care Rusia are „cea mai scurtă graniță”. În schimb, a dispărut complet pasajul despre „vecinătatea uimitoare” cu Statele Unite ale Americii.
Manualul semnat de Pleșakov este publicat de editura „Prosveșcenie” și redactat conform standardelor educaționale impuse de stat. Nu este prima intervenție ideologică asupra acestei serii: anterior, din manualul de clasa a IV-a fuseseră eliminate mai multe referiri la Kiev.
Potrivit Mediazona, editura „Prosveșcenie” a primit ordin să elimine din toate manualele școlare orice mențiuni „necorespunzătoare” despre Ucraina și Kiev.